luni, 12 mai 2014

Vara aceasta avem fructe de padure proaspete din muntii Muscelului!

Eu sunt un mare fan fructe de padure, am crescut indopata cu ele, ca la Muscel la noi vara se fac multe-multe. Noi mancam vara cate putem, facem dulceturi si siropuri din ele, si mai umplem si congelatorul pentru iarna. Sunt perfecte ca aport de vitamine in perioada cand nu se gasesc fructe proaspete, noi le mancam ca atare dupa decongelare sau le amestecam cu iaurt si miere, in cel mai natural si delicios iaurt cu fructe.

Am observat insa ca in Bucuresti se gasesc greu fructe de padure de pe munte, nu de cultura, si cand se gasesc au niste preturi ametitoare.

Anul trecut am adus doua transporturi de afine si mure de pe muntii Muscelului, a fost o idee pe final de sezon care mi-a venit in timp ce savuram niste... afine, evident. 

Anul acesta insa incepem organizarea de pe acum si vom aduce saptamanal de acolo zmeura, fragi, afine, mure si catina, din iulie pana in septembrie (nu toate o data, fiecare fruct are perioada lui, apar in ordinea in care le-am enumerat). Toate proaspat culese din padure sau de pe creste. Vor veni gata ambalate in casolete si le vom livra la domiciliu (sau la locul de munca, dupa preferinte). Inca nu stiu exact pretul (anul trecut a fost 15 lei/kg si livrare gratuita pentru minim 5 kg), anul acesta nu stiu ce se va intampla, depinde de vreme, de recolta si de alti factori, dar sper sa fim tot pe acolo cu pretul. Vom face livrari saptamanale pe zone ale Bucurestiului, ca sa ajungem cu ele proaspete la voi (practic se vor livra a doua zi dupa cules). Probabil ca pentru cei care vor dori cantitati mai mici vom stabili puncte de intalnire, ca sa nu plateasca transport. Mai am de lucru la sistem, dar pana una alta facem lista de doritori.

Asadar, cine doreste sa se inscrie pe lista de doritori sa ne trimita un mesaj la comenzi at biobunatati.ro. Sau pe pagina de Facebook a BioBunatatilor. Tot pe FB puteti urmari pentru noutati tagul #fructedepemunte

Sa ne pregatim de indopare cu super-fructe, zic.