marți, 4 februarie 2014

10 produse bio pe care merita sa le folosesti chiar daca nu te intereseaza produsele bio

Majoritatea oamenilor (din Romania) nu sunt interesati de produsele bio. Argumentele variaza de la pretul prea mare fata de un produs conventional, la calitatea neverificata fata de un produs de marca sau la faptul ca e doar o fita. Pentru ei am facut o lista cu produse care au acelasi pret sau mai mic fata de un produs conventional sau au o calitate mult mai buna (sau amandoua). Argumentul "bio e o fita" nu e demontabil, cata vreme un om considera ca un produs garantat natural e o fita fata de unul plin de chimicale nu cred ca avem baza pe care putem discuta.

Asadar, ce produse merita sa folosesti in varianta bio chiar daca nu esti consumator de bio:


1. Uleiul de masline
Uleiul de masline este produsul din a carui contrafacere se castiga la fel de mult ca din traficul de cocaina. Se estimeaza ca 70% din uleiul extravirgin aflat pe piata este de fapt contrafacut (gasiti detalii aici si aici). Uleiul extravirgin poate fi falsificat fie prin adăugarea de ulei, tot de măsline dar de calitate mai slabă, fie prin adăugarea altui tip de ulei vegetal fără gust şi miros care să preia culoarea şi gustul uleiului de măsline extravirgin.
Uleiul de masline bio este testat, verificat si certificat, spre deosebire de tonele de ulei de pe rafturile magazinelor. Un ulei de masline extravirgin bio este intr-adevar ce scrie pe eticheta.

2. Detergentul de rufe
Daca facem un calcul simplu, un detergent bio costa de la 28.5 lei/27 spalari pana la 46.3 lei/50 spalari, in medie rezultand cam 1 leu/spalare (adica o masina de spalat plina). Un detergent conventional de calitate medie sau buna (Ariel-Persil, sa zicem) costa cca 1,2-1,5 lei/spalare, daca il cumparam din hipermarket.
Iar pretul nu este singurul avantaj al detergentilor bio de rufe, ci si faptul ca nu usuca pielea si nu provoaca alergii. Daca aveti copii sau pielea uscata sigur o sa va convina un detergent mai ieftin si mai prietenos cu pielea.

3. Detergentul de vase
Nu cred ca exista femeie care sa nu se planga de maini uscate din cauza spalarii vaselor. Primul pas ca sa scapati de problema aceasta e sa gasiti un detergent prietenos cu mainile. Niciun detergent conventional nu face asta, oricata aloe vera are sau mai stiu eu ce se lauda producatorii ca au pus in el, deoarece surfactantii din el sunt agresivi. Singurii detergenti care nu usuca mainile sunt cei care au surfactanti naturali, adica detergentii bio. Preturile variaza de la 12,3 lei pentru 300 ml de detergent simplu la 28,3 lei pentru un detergent concentrat care spala 150 de chiuvete de vase. 

  
4. Uleiul de argan
Bio, nebio, uleiul de argan e o chestie unica si care ar trebui folosita de toate femeile de peste 30 de ani. Face minuni la unghii, ten, par, piele, pielea gravidelor. este uleiul cosmetic cu cea mai mare concentratie de antioxidanti si cu cele mai spectaculoase efecte antirid. Am scris despre el in detaliu aici, din cate ati observat si marile branduri de cosmetice conventionale au inceput sa puna ulei de argan in produse (ca da bine, nu ca ar avea vreun efect in cantitatea in care o adauga ei).

5. Untul de shea
Toata lumea are la un moment dat probleme cu pielea uscata, de la maini si calcaie, pana la ten sau pielea bebelusilor. Cei care nu cunosc produsele naturale apeleaza la creme cu glicerina, lanolina, vaselina si alte ingrediente din farmacii.
Untul de shea este alternativa 100% naturala pentru pielea uscata, la un pret care incepe de la 15 lei pentru 100 gr (care va ajung cel putin 2-3 luni). Untul de shea contine o cantitate mare de vitamine (A, E si F) si multi antioxidanti. Este cea mai eficienta crema pentru pielea uscata, avand si efecte reparatoare (pentru eczeme, dermatite etc). Despre untul de shea am scris mai multe aici.

.6. Cosmeticele pentru bebelusi
Dupa cum cred ca au constatat toti parintii, cosmeticele pentru bebelusi sunt scumpe. Eu, cand am nascut, am primit o lista cu sampoane Mustela, Sanosan si alte marci din farmacii. Un gel de dus sau crema Mustela costa de doua ori mai mult decat un gel de dus sau o crema bio si are aceeasi eficienta (cosmeticele bio sunt recomandate in special pentru piele atopica la bebelusi si nu numai).

7. Puiul 
Nu cred ca mai exista cineva care sa nu stie cum sunt crescuti puii pe care ii gasim in magazine. Daca totusi mai este cineva care nu stie, sa sape prin amintirile lui din copilarie si sa isi aduca aminte ce dimensiuni are o gaina de 6 luni, dupa care sa se uite la cum arata un pui de o luna si 10 zile pe care tocmai si l-a pus pe masa. Daca i se pare firesc sa manance asa ceva nu mai e nevoie sa ii povestim de hormoni de crestere, furaje modificate genetic, antibiotice si baterii cu mii de pui inghesuiti si tinuti 24 de ore la lumina artificiala.
Foarte multi pediatrii si endocrinologi recomanda scoaterea puiului din comert din alimentatia copiilor datorita efectelor acestuia asupra sistemului endocrin (detalii puteti gasi aici).
Puiul poate fi cumparat de la tarani care au un numar mic de pasari sau de la magazinele care aduc carne de la tara. Intra-adevar, un pui de tara costa aproape dublu fata de unul din comert (25-35 lei/kg), insa se poate reduce cantitatea de carne consumata in favoarea calitatii.

8. Ciocolata
Ciocolata de calitate costa peste 10 lei (pana la 20 de lei), chit ca e bio si o iei din magazin bio, chit ca e conventionala si o iei de la Mega Image. O ciocolata de calitate are multa cacao si putin/deloc zahar sau, daca e cu lapte, are mult lapte, ceva cacao si din nou putin zahar (cea mai sanatoasa este cea indulcita cu agave sau alt tip de indulcitor natural). Sigur ca daca preferi sa consumi Milka sau alta ciocolata de 3 lei care exact atata face nu te vor interesa ciocolatele bio, dar pentru cei care sunt cunoscatori de ciocolata e mai avantajos sa isi cumpere ciocolata bio la acelasi pret cu cea conventionala.

9. Condimentele exotice
In tara asta se gateste cu Delikat (adica monoglutamat de sodiu - potentiator de aroma, ala de iti da papilele gustative peste cap de nu mai stii sa recunosti o mancare adevarata), sare si piper, ocazional foi de dafin in sarmale. Cei care stiu insa sa foloseasca condimente adevarate in mancare le gasesc foarte greu, magazinele obisnuite au numai o gama de baza, iar magazinele specializate in condimente sunt foarte rare. Gamele de condimente bio cuprind insa sute de condimente si amestecuri de condimente

10. Cosmeticele pentru probleme dermatologice
Din ce in ce mai multe persoane sufera de alergii, dermatite, eczeme si alte probleme ale pielii. Pentru aceste probleme suntem de obicei trimisi la farmacie, unde gamele de dermatocosmetice acopera toate nevoile, de la creme de fata pana la machiaj. Gamele de cosmetice bio au insa in majoritate produse potrivite pielii cu probleme, de cele mai multe ori la preturi mai mici si cu o varietate mai mare.

2 comentarii:

  1. Buna, Imi place mult acest blog, l-am decsoperit de vreo 2 ore de cand tot citesc pe aici :D, insa nu am gasit nici o modalitate de a ma abona via email la postarile viitoare. Chiar nu se poate ? Multumesc si keep up the good work!

    RăspundețiȘtergere