luni, 7 octombrie 2013

Produs testat: crema hidratanta organica de echilibrare SOPHYTO

Pentru ca, dupa cum spuneam, acesta e un blog dedicat produselor bio in general, nu numai celor pe care le avem la BioBunatati si Olivo, continui cu postarea de azi sa prezint produse din afara gamei noastre pe care le utilizez sau doar le-am incercat.
Weekendul trecut am fost ca expozanti la V for Verde, unde au participat si cei de la Sophyto. Auzisem eu ca este o gama exceptionala, foarte curata, certificata de Soil Association (cei mai pretentiosi certificatori), insa nu apucase sa le testez.
Gama cuprinde numai produse de ingrijire a tenului matur (sau care vrea sa evite trecerea la matur), are creme, seruri, produse de curatare si tonifiere, tratamente. Preturile sunt pe masura calitatii, similare cu cele ale dermatocosmeticelor si destul de normale pentru niste creme bio.

Toate produsele SOPHYTO® se bazeaza pe fitoterapie, care valorifica puterea de vindecare a plantelor si a altor ingrediente bioactive pentru a hrani in mod natural si a reda stralucirea tinereasca tenului.

Eu am primit spre testare crema de echilibrare, potrivita pentru tenul meu mixt-matur. Cum e o adevarata pacoste sa gasesti creme care sa fie potrivite pentru un ten mixt usor acneic si sa aiba si efect antirid, am abandonat crema curenta si am inceput-o pe aceasta. Deja o folosesc de o saptamana si pot sa spun ca e in top 3 cele mai bune creme folosite in ultimii 5 ani (impreuna cu crema de ten mixt Bioselect si crema cu argan 100% Pure).

Ce imi place: hidrateaza, se absoarbe destul de repede, face pielea foarte catifelata, nu lasa urme grase. E nevoie de o cantitate mica pentru ten si gat, cred ca recipientul travel size de 15 ml  pe care il am eu o sa ma tina cel putin o luna. Se poate folosi in zona ochilor. Nu stiu daca are efect antirid ca deocamdata nu prea am asa ceva, dar cu siguranta textura pielii este mult imbunatatita (pe zona fruntii cel putin avea textura sarii grunjoase).
Ce nu imi place: mi-a luat cateva zile sa ma obisnuiesc cu mirosul, desi folosesc numai cosmetice naturale de peste 5 ani. Crema nu are niciun fel de ulei esential sau parfum natural adaugat, asa ca miroase a uleiuri, iar mie nu-mi place mirosul de ulei cosmetic.

Crema hidratantă organică de echilibrare SOPHYTO® face parte din gama de cosmetice organice SOPHYTO® pentru îngrijirea tenului. Îmbogăţită cu ginseng organic asiatic, shizandra şi astragal contribuie la creşterea sănătăţii şi vitalităţii pielii, protejând-o de factorii de stres (fizici, chimici şi biologici) de zi cu zi ai vieţii. Crema organică hidratantă conţine extrem de mulţi nutrienţi şi componente de recuperare, care facilitează consecinţele pe termen lung ale expunerii la stres prelungit si ale imunităţii compromise a pielii. Crema hidratantă organică de echilibrare SOPHYTO® este o bază excelentă pentru aplicarea machiajului, reduce apariţia ridurilor şi conferă un aspect proaspăt şi tineresc tenului. Nu contine arome artificiale, parfumuri, coloranţi, materiale de umplutură şi parabeni. Conţine uleiuri esenţiale sau componente esenţiale de ulei. Ph-ul 5 ajută la funcţionarea sănătoasă a pielii. Conţine 90% ingrediente organice, obţinute şi prelucrate în conformitate cu Soil Association.
Tipuri de ten: pentru toate tipurile de ten, în special pentru ten gras sau normal, cu impurităţi sau chiar acneic. De asemenea, este recomandată pentru zona ochilor.

Ingrediente
Aqua (spring water), *helianthus annus (sunflower) seed oil, cetearyl alcohol, *simmondsia chinensis (jojoba) seed oil, sodium stearoyl lactylate, glyceryl stearate, *hippophae rhamnoides (sea buckthorn) seed oil, *beeswax, *butyrosperum parkii (shea) fruit butter, *aloe barbadensis (aloe vera) leaf juice powder, levulinic acid, sodium dehydroacetate, lecithin, tocopherol, *guar gum, xanthan gum, *panax ginseng (korean ginseng) root extract, *eleutherococcus senticosus (siberian ginseng) root extract, *astragalus membranaceus (astragalus) root extract, *schizandra chinensis (schizandra) fruit extract, *alcohol denat, sodium hydroxide, glycerin, citric acid
*Organic, 90% of the agricultural ingredients are produced organically.


Premii obţinute de Crema hidratantă organică de echilibrare SOPHYTO®:
Eco beauty award 2011 Insiders beauty award 2012

Crema costa 86 lei si o gasiti pe site-ul importatorului aici. Nu m-am hotarat inca daca sa aduc gama Sophyto la BioBunatati, asa ca daca va doriti sa le gasiti si la noi va rog sa imi spuneti.

Un comentariu:

  1. Eu am fost si am facut un tratament la Nikstil Salon Spa in Bacau. Am fost foarte multumita. Puteti incerca. Succes !

    RăspundețiȘtergere