vineri, 7 iunie 2013

Postare personala de avarie

Ati incercat vreodata sa nu dormiti vreo 72 de ore? Eu practicam chestia asta des in facultate. (Invatam) Ingrasam porcul in ajunul examenului o zi si o noapte, ma duceam la examen, (luam nota mare, ca pe vremea aia nu-mi murisera toti neuronii), mergeam in camin, ne apucam de jucat cruce (cu carti unguresti, ardelenii stiu ce spun), de baut bere si sarbatorit, dup-aia chef pana dimineata, iar cruce si pe seara ma puneam pe tren sa vin acasa la Bucuresti, 9 ore plus inca vreo 2-3 intarzierea, cu unicul accelerat pe ruta Timisoara-Bucuresti via Craiova, plin de olteni galagiosi. Ajungeam acasa cu autobuzul 123 si o geanta de 20 de kilograme de haine de spalat si ma culcam. 72 de ore, dupa 6 ore de somn eram ca noua.
Acum nu mai dorm de 10 luni. Ca muncesc si cresc un copil de vreo 5 ani intra deja la categoria viata usoara, pentru incepatori. Acum sunt doi copii, unul insomniac, unul exagerat de matinal, de 10 luni dorm de la 1 la 7 cu minim 3 pana la 6 (or fi 10, ca la un moment dat pierd sirul) intreruperi. De la 7 la 1, adica in restul de 18 ore, sunt responsabila aproape exclusiv cu mancatul, imbracatul, plimbatul, schimbatul, spalatul, dormitul (nu, pe asta taiati-l ca astia nu dorm nici ziua), distratul, educatul, mersul la gradinita, la inot, la doctor, la pozat, la distrat. Adaugati tot ce tine de casa ca bomboana si o sa iasa coliva numita viata mea.
A, am uitat firma. Sambata si ocazional in alte zile ma duc pe acolo, noroc cu spiridusul ca operational n-am alte griji in afara de aprovizionari si plati la furnizori. Cat despre marketing, dezvoltare si alte chestii esentiale, s-au dus pe apa sambetei, cu mine la pachet. Daca nu ma mobilizez probabil ca se va duce cu totul pe apa sambetei, mai ales ca piata e din ce in ce mai aglomerata si clientii din ce in ce mai putini. Ceea ce nu ar fi o probema, pentru ca ultimii mei neuroni viabili produc in continuare idei intr-un ritm alert, insa aplicarea lor cere timp si putere de concentrare. Iar eu sunt ceea ce in termeni tehnici s-ar numi un zombie. Unul care se simte continuu ca atunci cand nu dormea 72 de ore si care de-abia mai are putere sa se ridice de jos.
Solutii nu am. Bona nu pot sa iau, bunicele ma mai ajuta cateva ore pe saptamana, si doar cu cate unul din ei, tatal copiilor lucreaza mult si nu are timp. Deja nu imi mai pun problema cum sa dezvolt firma sau sa imi imbunatatesc viata sociala ci cum o sa supravietuiesc pana diseara.
De fapt nici nu mai caut solutii. Vreau doar sa dorm o luna intreaga, si ma apuca disperarea cand imi dau seama ca in urmatorii 18 ani n-o sa se intample asa ceva.

3 comentarii:

  1. Expertii sunt de acord: cu cat imbatranesti, cu atat ai nevoie de mai putine ore somn. Asta e vestea buna! Sau nu?! :D
    Irina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Perfect, pe la 104 ani o sa imi ajunga numai bine cat dorm acum :))

      Ștergere
  2. Iti trimit un text care pentru mine este unul extrem de motivational. Sper sa-ti fie si tie de folos. O zi minunata iti doresc!

    "Într-o societate tradiţională, fiul duce mai departe moştenirea tatălui, fiica pe a mamei. Dacă tata e vânător, mergi şi tu la mistreţi. Mama nu are propriu-zis o meserie, pentru că are toate meseriile: găteşte, face haine pornind de la lâna, cânepa şi inul brut, educa piticii, are grijă de bătrâni. Nu te poţi sustrage tradiţiei, băiatul nu poate alege altă ocupaţie (excepţie vocaţiile înalte, să nu uităm că nu te faci călugăr sau prelat pentru că tata a fost episcop), iar mama nu caută o meserie care să presupună trădarea familiei. Nedrept? Doar în aparenţă.

    De fapt, mecanismul acesta distrus în modernitate a fost cea mai bună soluţie de ocrotire a aptitudinilor. Funcţionează de minune la animalele domestice, şi-a făcut treaba şi la om. Toată lumea ştie că e mai uşor de dresat un câine ai căror părinţi au fost dresaţi, că-şi face mai bine treaba la stână căţelandrul unei perechi de ciobaneşti. Observaţia asta se verifică la toate rasele. Ce naşte din pisică şoareci mănâncă. Fiul plugarului e potenţial plugar, fiul regelui e rege. Modernitatea a răsturnat rânduiala, punând în locul ei ambiţia, pasiunea şi dorinţa.

    Urmarea, la 200 de ani de la revoluţia franceză din 1789, o vedem cu toţii. Oamenii se simt buni de orice, tocmai pentru că nu sunt capabili de nimic anume. În ultimii ani ideea de excelenţă a început să se năruiască, aşa încât toată lumea se simte în stare să mediocrizeze în orice domeniu. Meseriile cele mai înalte, care cer pregătire de o viaţă, cum este aceea de şef de stat, sunt date pe mâna unor ageamii al căror singur merit este acela de a fi indus în eroare mulţimile, în urma unor campanii publicitare oneroase. Libertatea de a face orice a devenit o povară, pentru că cei mai mulţi dintre oameni aleg în funcţie de necesităţile temporare ale pieţei, care mâine vor fi altele, şi uite aşa schimbă într-o viaţă 4-5 meserii, iar asta nu e libertate, ci doar paşaportul nostru, al tuturor, spre MEDIOCRITATE." Radu Iliescu, profesor

    RăspundețiȘtergere