sâmbătă, 16 februarie 2013

10 mituri false despre sarcina

In momentul in care ramai insarcinata prima data observi cu uimire cum toata populatia inconjuratoare pare sa capete obsesia de a-ti spune ce trebuie si mai ales ce nu trebuie sa faci. Am scris mai jos cele mai intalnite mituri false, impreuna cu experienta mea din cele doua sarcini si sfaturile doctorilor primite in aceste perioade.
 
1. Sunt foarte multe alimente pe care nu ai voie sa le consumi
Cu mici exceptii, in sarcina se pot consuma toate alimentele, cu exceptia celor care pot fi purtatoare de bacterii sau paraziti (branza cu mucegai, carne insuficient preparata, lactate nepasteurizate). Legumele si fructele trebuie bine spalate  (de exemplu se pare ca eu am pescuit toxoplasmoza in prima sarcina de pe salata insuficient spalata).

2.  Trebuie sa mananci pentru doi
Singurul lucru pe care il poti obtine mancand pentru doi sunt niste kilograme in plus. Metabolismul crescut iti va mari probabil pofta de mancare fata de normal, insa e de preferat sa-l satisfaci cu mancare sanatoasa si cat mai nutritiva, nu cu portii duble.

3. Nu ai voie sa consumi alcool
Alcoolul este interzis in sarcina, insa poti lua cate o gura de bere sau de vin ocazional, prin alcool interzis se intelege consumul frecvent si in cantitati medii si mari.

4. Nu ai voie sa iei medicamente
Eu sunt de parere ca oamenii ar trebui sa ia medicamente doar in mod exceptional si doar la recomandarea medicului, indiferent ca sunt gravizi sau nu. In ceea ce priveste sarcina, orice medicament luat trebuie neaparat sa fie aprobat/recomandat de medicul care urmareste sarcina (am observat ca medicii de familie nu se pun intotdeauna de acord cu specialistii).
Problemele cel mai des aparute pentru care iau oamenii medicamente fara sa mai intrebe pe cineva sunt durerile si racelile. Pentru dureri in sarcina se poate lua No-Spa, pentru raceli Oscilococcinum, pentru ambele Paracetamol, insa si pentru ele intrebati macar farmacistul inainte, daca medicul nu va raspunde la telefon. Ibuprofenul si aspirina sunt strict interzise.

5.  Nu ai voie sa bei cafea
Ai voie sa bei maxim 2 cesti de cafea pe zi (nu cafea tare).

6. Nu poti sa ai raporturi sexuale
Cu exceptia cazului in care exista risc de pierdere de sarcina, sangerari sau alte probleme, raporturile sexuale sunt cat se poate de permise in sarcina.

7. Trebuie sa iei vitamine
Parerea mea personala este ca vitaminele ar trebui sa se prescrie in cazul unei carente, nu oricarui organism sanatos. Nu am insa aici ca argument decat experienta mea personala, pentru ca toti doctorii prescriu vitamine. Ca au dreptate sau ca sunt presati de companiile de medicamente sa vanda, nu stiu.
In cazul meu, la prima sarcina am luat vitamine, la cea de-a doua nu. La cea de-a doua rezultatele la analize au aratat la fel sau mai bine iar copilul e perfect sanatos. Chiar mai sanatos decat primul, care a avut sternul infundat si dermatita atopica, as zice.

8. Nu ai voie sa faci sport sau prea multa miscare
Gravidele au tendinta sa nu se miste prea mult ca sa nu-i dauneze sarcinii. Miscarea este benefica, stimuleaza circulatia, se alimenteaza mai bine placenta, pregateste organismul pentru nastere, mentine muschii tonifiati. Este chiar de preferat ca gravida sa faca un sport usor (inot, jogging) sau macar sa faca plimbari (mai multe detalii pe acest subiect aici).

9. Poti afla sexul copilului dupa forma burtii, greturi, pofte, testul cu inelul si alte o suta de metode pe care le-au nascocit oamenii inainte sa se inventeze ecograful
Poti afla sexul copilului la ecograf, si nici atunci nu e foarte sigur. Pe restul le poti incerca doar pentru amuzament.
 
10. Daca ai pofte trebuie sa mananci ce iti doresti altfel risti sa pierzi sarcina

Cu exceptia cazului in care a nu manca ceva e atat de traumatizant incat va duce la un soc, e putin probabil sa se intample asa ceva. Parerea mea e ca unele gravide se folosesc de pretextul acesta pentru a manca tot ce isi doresc fara sa aiba problemele de constiinta. Faptul ca esti gravida ar trebui sa te faca sa iti doresti sa mananci sanatos, nu sa te indopi cu chipsuri, ciocolata, fast-food si sucuri acidulate care nu vor face niciun bine nici copilului nici tie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu