marți, 31 mai 2011

Ne trebuie showroom nou

Dupa 2 ani in micul nostru showroom a venit si momentul cand nu mai avem loc. Un moment la care nu ma asteptam atunci cand ne-am mutat acolo, ca trebuiau multe cosmetice Olivo ca sa-l umpli, si BioBunatatile nu erau in plan. Dar acum suntem claie peste gramada, asa ca trebuie sa gasim un spatiu in care sa ne extindem, mai ales ca pentru cosul de produse proaspete trebuie frigidere si pe alea chiar nu mai avem unde sa le punem decat in brate la spiridus care oricum ma tine si pe mine periodic pe cate un picior ca nu am unde sa-mi mai pun biroul.

In concluzie, ne trebuie asa: un parter de vila/casa, cu minim 3 camere (se poate si cu 2 camere dar sa aiba un hol mare intre ele, cum e la casele vechi). Musai parter ca m-am saturat de carat marfa pe scari ca de mere padurete. Poate fi pe o straduta laturalnica (de fapt prefer varianta asta), cata vreme e in zona Muncii, Vatra Luminoasa, Iancului, Pache Protopopescu, Calarasi, Ferdinand, Mosilor. Vrem sa ne mutam din august-septembrie, asa ca nu e nicio graba.
Spatiul trebuie sa fie nemobilat, iar proprietarul sa vrea sa faca un contract de inchiriere oficial.

Asa ca daca auziti de vreun spatiu de genul acesta mi-ar fi de mare ajutor, puteti sa lasati un comentariu aici sau sa-mi trimiteti mail la olivia[at]olivo.ro sau sa sunati la 0770979501, numarul de telefon al firmei. Multumesc!

luni, 30 mai 2011

Untul de corp Olivellenic sau cum era marea dragoste sub nasul meu


O sa radeti, dar de 2 ani jumatate de cand aducem gama Olivellenic eu nu mi-am luat acasa untul de corp. Mai intai pentru ca facusem o pasiune pentru untul de shea, ceea ce-mi asigura hidratarea in caz de piele uscata, si apoi pentru ca in mod normal o lotiune de corp mi-e suficienta, si m-am gandit eu ca untul e pentru piele foarte uscata si la mine nu prea e cazul. Il mirosisem, incercasem un pic, auzisem numai si numai feedback de la excelent in sus, dar atat. Insa cum acum mi se terminase si untul de shea, si lotiunea Bioselect, si lotiunea Olivellenic, am zis sa incerc ceva nou.

Ce sa zic, nu am cuvinte, si, vorba ceea, nu mi se intampla sa ma entuziasmeze un produs cosmetic in mod obisnuit.

Mai intai, miroase a tiramisu, sau a amesctec de cacao cu miere (chiar e un amestec de cacao si miere). Miros care ramane pe piele o zi intreaga, pana la urmatoarea aplicare, motiv pentru care mirosi toata ziua ca o prajitura (motiv pentru care am ajuns sa-mi adulmec mainile incontinuu, partea proasta e ca mi se face foame de la aceasta activitate). Apoi, se intinde foarte usor, neasteptat de usor pentru mine, obisnuita fiind cu untul de shea. Intra imediat in piele si o lasa extrem de catifelata, ca si cum i-ai fi pus un strat in plus, catifelare care se mentine de asemenea. E un produs care poate fi cel mai bine descris ca souffle delicios cu ciocolata pentru corp, ca sa o citez pe Roxana.

Este facut din unt de shea, unt de cacao, miere, propolis, ulei de masline, ulei de avocado, ulei de floarea soarelui, ceara de albine, ceai verde, rodie, ulei de migdale. Este certificat organic AIAB-ICEA.

Eu il dau si pe Matei cu el si pare sa-i priasca foarte bine, mai ales in perioada aceasta cand dupa expunerea la soare untul de cacao si de shea hidrateaza si ajuta la mentinerea bronzului.

Lista completa de ingrediente, in ordinea cantitatii: apa demineralizata, cetearyl alcohol, glyceryl stearate, unt de shea, unt de cacao, ulei de masline, ethyl hexyl stearate, glicerina, dicaprylyl carbonate, ceara de albine, caprylin triglyceride, ethyl hexyl hydroxy stearate, ulei de migdale, ulei de avocado, hexyldecanol, hexyldecyl laurate, fenoxietanol, glyceryl caprylate, ulei de floarea soarelui, miere, ceara de propolis, extract de ceai verde, extract de rodie, vitamina B5, vitamina E, alantoina, guma de xantan, sodium phytate, sodium dehydro acetate, sodium hydroxide, caramel, parfum (din uleiuri esentiale). Am verificat ingredientele pe Cosmetics Data Base si sunt mai mult decat inofensive, grad de risc 0-1, mai putin phenoxyethanolul care are grad 3-4 (mic spre mediu) si care este acceptat de certficarile organice.

Il gasiti pe Olivo aici si pe BioBunatati aici.

duminică, 29 mai 2011

Ferma animalelor: un loc care trebuia sa existe - si 3 ani de Matei


Marti Matei face 3 ani de cand ne suporta, motiv pentru care astazi am vrut sa-i facem o mica petrecere. Si cum petrecerea ideala pentru un copil e in aer liber, am cautat un loc pe langa Bucuresti unde sa se poata zbengui copiii cata vreme noi bem o bere. L-am gasit pe Facebook, dupa ce auzisem de el numai de bine de la Bianca si Laura, dar si din multiple surse. De fapt, cum n-am auzit de nimeni nemultumit, i-am rezervat un foisor pentru petrecere fara macar sa ma mai duc acolo inainte.


Ferma Animalelor este un loc din comuna Pantelimon, atasat Fermei de Lapte (cea cu dozatoarele de lapte proaspat), gandit pentru copii. Gandit excelent, as zice, un copil nu are cum sa nu se distreze acolo. Ferma are 2 alei cu tarcuri de animale (de la ponei si gaini la vaci, capre, oi si porci, inclusiv niste struti care au vrut sa guste din degetele lui Matei - ii inteleg, si mie mi se intampla des), o saltea imensa de sarit, plimbari cu poneii, foisoare pentru petreceri, loc de joaca si altele. Matei a hranit animalele, a vrut sa guste din morcovii iepurilor, a calarit ceva ponei de jucarie (cei reali se pare ca erau suprasolicitati), a redistribuit tot nisipul din zona si a luat o fetita pe sus la pupat. A avut o zi excelenta, ca si ceilalti copii invitati la petrecere.


Cu siguranta vom mai merge acolo, insa de acum evitam weekendurile, pentru ca este extrem de aglomerat. Desi plimbarile cu poneii erau pana la 13.30, s-au terminat mult mai devreme si inainte sa apucam sa ne ducem noi la ei, pentru ca erau epuizati. Zgomotul la un moment dat era echivalent cu cel de pe o plaja arhiplina, nu am nimic impotriva copiilor care plang, ca si al meu cand se porneste zici ca e sirena de pompieri, dar zece copii care plang o data si inca o suta care striga nu-s tocmai ideea mea de fundal sonor linistitor, motiv pentru care am plecat de acolo ametita.
Ce nu mi-a mai placut a fost ca desi scria clar la intrarea in foisor ca este rezervat pentru o petrecere unii oameni intrau sa stea acolo fara nicio problema, si nu cred ca din cauza ca nu vedeau afisul pus la loc vizibil.

Oricum va recomand cu drag locul, insa preferabil in timpul saptamanii dupa-masa (dimineata sunt gradinitele in vizita, dar chiar si asa nu cred ca se aduna atat de multi copii ca in weekend).
Detalii despre ferma si cum se ajunge pe site-ul lor.

sâmbătă, 28 mai 2011

Un film

Se spune ca nu pot pretui cu adevarat libertatea decat cei care nu au avut-o. Daca te nasti liber nu intelegi valoarea acestui lucru asa cum trebuie, pentru ca nu ai avut granite din care n-ai avut voie sa iesi, nu ai fost ascultat, urmarit, nu ti-a fost frica sa spui o gluma, nu ai avut o meserie reactionara si nici parinti dusmani ai regimului.
Eu sunt mereu uimita de cat de multi romani regreta comunismul, desi au trecut numai 20 de ani de cand s-a terminat cosmarul. Nu stiu daca poporul roman are o problema de depersonalizare dintotdeauna sau tocmai comunismul a fost cel care i-a distrus personalitatea, in orice caz disponibilitatea oamenilor de a renunta la libertatile personale pentru un minim de nivel de trai asigurat ma sperie.
Acum cateva saptamani am vazut un film german recomandat de o prietena nemtoaica, Vietile altora (Das Leben der Anderen, 2006). Este povestea unui cuplu din Berlinul de Est, un scriitor si o actrita de succes, a caror viata intra in atentia Stasi cand ministrul culturii devine interesat sexual de ea. Un agent foarte eficient este pus sa-i urmareasca, insa agentul, un robot perfect pana atunci, incepe sa fie implicat emotional in viata lor (el oricum neavand asa ceva).
Filmul merita vazut din mai multe motive: e o drama exceptionala, cu acea sensibilitate germana complet diferita de drama expansiva a latinilor (da, nemtii sunt sensibili, sa nu uitam ca romantismul a aparut in Germania). E un mod de aducere aminte a cum au aratat vietile nostre si cum puteau arata si acum. E un film care poate sa le deschida ochii celor care erau prea mici acum 20 de ani asupra faptului ca drumul e inainte, si nu inapoi, si daca spun ca si-ar dori asa ceva nu stiu despre ce vorbesc pentru ca nu isi pot imagina realitatea de atunci. Imi si inchipuiam reactia unui englez sau american la filmul acesta, nu cred ca poti sa-ti inchipui altceva decat ca este un scenariu gen 1984, o utopie imaginata pentru acest film.
Asa ca daca aveti o seara in care nu stiti ce sa faceti, uitati-va la Vietile altora.

joi, 26 mai 2011

Reducerile lunii pe BioBunatati


Ce promotii avem in perioada aceasta pe BioBunatati:

- toata luna mai, la cumpararea de produse Olivo (marcile Olivellenic, Bioselect, Naturafrica, Miel de Thyme, Bioproducts, Plan Toys si ulei de argan Olivo) primiti un cadou in functie de valoarea produselor comandate, de la un sapun de masline la un ulei de argan. Detalii aici. Promotia este valabila pana marti 31 mai.Link
- produsele 100% organice Woodsprite pentru bebelusi sunt reduse 15%! E vorba de sapunul pentru bebelusi si produsele de ingrijire (balsam fundulet, spary fundulet, ulei masaj). Sunt printre cele mai pure produse din gama BioBunatati, merita sa le incercati! promotia este valabila in limita stocului disponibil.

- condimentele Kabrianis au o oferta speciala, la 3 borcane cumparate primiti o rasnita gratis. Detalii aici. Promotia este valabila pana pe 30 iunie.

Si mai am o veste buna: sambata 4 iunie intre orele 10-16 facem Discount Day la showroom-ul Olivo/BioBunatati, de fapt pe iarba sub pomi in curtea showroom-ului. Toate produsele din showroom vor avea reducere de 10 pana la 50%, toti cumparatorii vor pleca cu un cadou surpriza, si vom avea si degustari de bunatati. Revin luni cu detalii.

luni, 23 mai 2011

Promotie la condimentele naturale Kabrianis!

V-am povestit de condimentele Kabrianis pe care le avem la BioBunatati? sunt 100% naturale, delicioase, si provin din Creta (sincera sa fiu inca n-am intalnit ceva facut acolo care sa nu fie bun). Eu sunt dependenta de condimentul de pui si de semintele de chilli, dar si amestecul de feta pe care il pun pe orice branza sau salata e excelent. De fapt sunt atat de bune ca atunci cand importatorul lor s-a retras din domeniu am hotarat sa incepem sa le aducem noi.
Gama are peste 100 de produse, ambalate la rasnita reincarcabila, borcan si plic. Exista si seturi de condimente cu tot felul de combinatii la un pret foarte bun. Condimentele nu contin decat condimentul sau amestecul de condimente, fara glutamat, conservanti, arome, coloranti sau mai stiu eu ce se gaseste prin condimentele de pe la noi.
Si pentru ca sunt fanul acestor produse, m-am gandit ca incepand de azi si pana la sfarsitul lunii iunie la 3 borcane de condimente Kabrianis primiti gratuit o rasnita la alegere (adica produse de 42 lei pentru 30 lei). Care borcane nu sunt numai delicioase, dar si foarte decorative, si se pot reincarca, la fel ca rasnitele, folosind plicuri.
Gasiti produsele Kabrianis aici. Pentru a beneficia de promotie adaugati cele 4 produse in cos, noi vom scadea din comanda valoarea rasnitei.

vineri, 20 mai 2011

Lapte bio si delicios.. din Germania


Azi fusei la Cora. Unde am vazut pentru, sa nu mint, a doua oara, promotie la produse bio, mai exact la lapte. Care lapte a ajuns la mine in frigider si acum la mine in cana, si deja ma simt vinovata ca am depasit deja jumatate de cutie, cred ca maine trebuie sa fac o reaprovizionare ca sa mai prinda si Matei ceva.

Ce m-a surprins la laptele acesta a fost gustul de... lapte, cu care eram obisnuita din Olanda (un gust de lapte crud de vaca, dar fara grasimea si gustul dat de ea, pe care n-am suportat-o nici cand eram mica). Pe la inceputurile marcii Zuzu parca am regasit o parte din gustul acela, dar in ultima vreme si asta s-a facut apa. Sincera sa fiu un produs sanatos nu ma incanta daca nu e si gustos, in cazul mancarii, sau eficient, in cazul cosmeticelor si produselor de curatare. Dar laptele acesta merita o nota de 10.

Laptele e produs de Schwarzwaldmilch, certificat de Bioland, are 1,5% grasime si costa acum la promotie in Cora 5 lei/cutia de 1 litru.

Singurul meu regret la laptele asta e ca nu e romanesc. De fapt mi-a fost imposibil sa gasesc lapte ecologic romanesc pentru cosul acela saptamanal cu care va tot amenint, daca va trece pe la ureche vreun zvon de o ferma care produce lapte ecologic sa-mi dati si mie de veste va rog.

Tot la Cora au si oua ecologice de la Cortina si de la Oua de tara, la 13.5, respectiv 12.65 lei/caserola 10 bucati.

miercuri, 18 mai 2011

De ce e buna masina de spalat vase

Vorbeam acum cateva zile cu o clienta despre detergentul pentru masina de spalat vase, cand am ajuns amandoua la aceeasi concluzie: romanii nu prea au masini de acest gen. Eu am constatat si prin faptul ca la 10 detergenti de vase vanduti daca se vinde un detergent de masina de vase, dar si pentru ca n-am zarit asa ceva aproape la nimeni pe acasa, ea imi povestea ca atunci cand a venit cineva sa-i instaleze mobilierul de bucatarie era prima oara pentru persoana respectiva cand vedea o masina de spalat vase (desi nu sunt sigura ca acesta era contextul, oricum unul apropiat).

In Olanda e invers, n-am ajuns in nicio casa in care sa nu existe asa ceva in bucatarie. Tot acolo am experimentat locuitul intr-o casa dotata cu masina de spalat vase, si de atunci e in topul meu 3 cele mai importante aparate inventate de oameni (dupa masina de spalat rufe si epilator).

Acasa am masina de spalat vase de ceva mai mult de 1 an, ceea ce mi-a adus urmatoarele avantaje:

- mai mult timp liber. Imi povestea o prietena ca ajunge acasa de la lucru si intra imediat in bucatarie, facut mancare, spalat vase, facut ordine etc. Trecand peste faptul ca daca as avea acest stil de viata probabil ca m-as sinucide (metaforic vorbind), din aceasta insiruire se pot scoate foarte usor vasele, adica cel putin jumatate de ora castigata pe zi.

- mai putina apa consumata. De cand avem masina de vase, consumul de apa rece la bucatarie a scazut de la 2 metri cubi la mai putin de 0,5 mc (cu ambele masini de spalat acolo), iar consumul de apa calda este nesemnificativ (undeva sub 0,1 mc). Consumul de curent este de asemenea nesemnificativ.

- maini mai fericite. Daca vi se usuca excesiv mainile, o sa fiti surprinsi de imbunatatire daca nu mai spalati vasele cu mana, aceasta fiind una din principalele cauze ale pielii uscate pe maini.

- mai multa ordine in bucatarie. Nu mai am munti de vase in chiuveta, pe dulap si oriunde se mai strageau ele.

- relaxare. Sa vedeti ce bine e sa mananci si sa poti sta linistit dup-aia, fara sa te stresezi ca trebuie sa stai jumate de ora in picioare sa speli farfurii.

- si nu in ultimul rand, ca sa nu uitam de ce suntem aici, este mult mai ecologica. O masina de spalat vase reduce semnificativ amprenta de carbon a unei locuinte.

Noi avem o masina de vase de marime medie pe care o folosim la 2-3 zile, si chiar si cu detergentul bio le face luna.
Va recomand sincer sa va cumparati asa ceva, va face viata mult mai usoara.

marți, 17 mai 2011

Ce nu-mi place azi

Spiridusul are un fel de rubrica pe blog cu "what I like today". Azi am avut o zi atat de enervanta ca simt nevoia sa scriu si eu una cu "what I totally dislike, hate, whatever today".

Nu-mi place ca de luni de la ora 8 toata lumea incepe sa-mi ceara bani. Pana luni la 8 seara stiu ca daca suna telefonul nu e nimeni care ma intreaba ce mai fac. Cred ca romanii sunt adeptii zicalei "luni sa nu dai bani, numai sa iei, ca sa-ti mearga bine toata saptamana".

Nu-mi place cand trebuie sa repar greselile altora, imi sunt suficiente ale mele, si oricum n-am timp nici pentru una nici pentru alta.

Nu-mi plac oamenii nesimtiti la stilul mitocan. Daca esti nesimtit ca nu poti altfel, macar fii un nesimtit subtil. Saptamana trecuta, dupa ce am cautat un loc de parcare pe langa Centrul Vechi vreo 15 minute, gasesc unul care se elibera, ma dau sa iasa omul, si o animala tusti repede pe loc, pe dupa mine. A fost prima oara in istoricul meu personal cand nu ca am injurat in trafic, dar m-am dat jos din masina si am trecut-o pe respectiva Dunarea la stilul birjaresc de vreo 3 ori, si daca nu m-as fi grabit foarte tare, pentru ca intarziasem, era frig si stiu ca Roxana se imbraca de obicei complet nepotrivit cu temperatura, femeia avea niste sanse foarte mari sa fie data cu capul de bord.

Nu-mi place cand isi face cineva reclama pe profilul meu de pe facebook, dupa care la intrebarea daca are un motiv special sa posteze produse acolo imi raspunde ca acelasi motiv pentru care i-am postat si eu produse pe profil. Eu inteleg sa-l minti pe unul in legatura cu ce a facut altul, dar sa-l minti pe unul in legatura cu ce zici tu ca a facut el insusi si sa folosesti asta ca si scuza, e deja gretos.

Nu-mi place ca oamenii nu respecta regulile la concursuri, e ultima data cand fac un concurs pe bloguri, de fapt cred ca un concurs in general. Inca ne doare capul dupa verificarea concurentilor.

Nu-mi place nerabdarea si oamenii care dupa ce au castigat ceva a doua zi sunt calare pe tine "cand trimiti? de ce nu m-ai sunat? daca tot faceti concursuri ar fi frumos sa contactati si castigatorii" etc. O fi vreo lege nescrisa ca premiile se expediaza a doua zi, eventual in weekend, si eu n-o stiu. Eu am castigat o data o cana de la Nestle si am primit-o dupa 2 luni, si nu mi s-a parut nimic anormal la asta.

Nu-mi plac oamenii care ma suna incontinuu. De fapt imi displac atat de tare ca ajung sa nu mai vorbesc cu unii deloc. Pai daca suni un om de 3 ori si ala nu-ti raspunde inseamna ca 1. nu poate, deci te suna el cand va putea, 2. nu vrea, caz in care irosesti bateria telefonului. Ma pregatesc sa lansez ceva nou la BioBunatati, fac planuri, strategii etc, furnizorul ma suna incontinuu ca cand ii dau comanda (cacofonie intentionata). Ma gandesc serios sa renunt la produs, nu suport sa lucrez cu oameni de-astia. Cine te invata la cursurile de vanzari ca insistenta da roade n-a avut clienti ca mine.

Nu-mi place sa ma grabeasca cineva. Ziua are 24 de ore si eu am treaba pentru vreo 60, inca cel putin un an de acum inainte nu am nicio sansa sa fac lucrurile la timp. Si asta nu pentru ca as sta cu cafeaua pe balcon uitandu-ma la avioane. Asa ca lasati-ma in puii mei in pace.

Si nu-mi place ca la ora asta in loc sa stau cu Andrei la un pahar de vin scriu aici pentru ca simt nevoia sa ma descarc. Oricum, thank you for listening.

luni, 16 mai 2011

Samponul pentru par gras cu argila Cattier

Dupa 3 ani de folosit produse bio si inca 25 de folosit sampoane pentru par gras, pot sa spun in sfarsit ca mi-am gasit samponul perfect. Culmea, nu e unul din cele importate de noi, desi samponul Olivellenic pentru uz frecvent ramane in topul preferintelor, iar samponul Bioselect pentru par gras are si el fanii lui. Este vorba de samponul bio cu argila verde de la Cattier, pe care il folosesc deja de cateva luni.
Dupa cum stiu cei cu parul gras, noi avem 2 probleme:
- parul se ingrasa repede
- parul gras, daca e mai lung, se incurca dupa spalat si e nevoie de balsam ca sa il descurci, lucru care il incarca si ingrasa si mai tare
Samponul Cattier e singurul dupa care parul meu ramane curat cam 4-5 zile, iar dupa spalare are o textura complet lipsita de sebum. Se descurca foarte usor (de fapt nu se incurca), am senzatia ca argila actioneaza ca un balsam si separa firele de par. Face spuma si e nevoie de o cantitate mica pentru parul meu foarte lung, o sticla ajunge in jur de 15 spalari.
Inainte de prima utilizare trebuie scuturat pentru ca argila se separa de restul compozitiei, insa dupa ce a fost omogenizat nu se mai produce procesul de separare.
Samponul costa 35 lei si il gasiti aici.
Dar cum totusi un sampon bun nu e totul in ingrijirea parului gras, va aduc aminte ca:
- parul gras se spala la minim 5 zile, altfel productia de sebum va deveni excesiva si veti ajunge sa va spalati in fiecare zi
- balsamul se foloseste numai pe varfuri
- produsele de styling il ingrasa, folositi-le numai la ocazii si nu ca utilizare obisnuita

luni, 9 mai 2011

Promotie ad-hoc: 20% reducere la produsele Olivo pana maine seara!


Astazi am petrecut o minunata zi cu Matei, cum nu mi se mai intamplase de ceva vreme: noi doi pe canapea la desene animate, pe covor la invatat litere, pe pat la facut boing-boing (activitate distrugatoare de arcuri), inapoi pe canapea la smotocit. Ar fi mers si o plimbare prin parc dar vremea este odioasa, nu ca in casa n-ar fi 19 grade, dar de la alergat si ascuns pe dupa colturi te mai incalzesti, ca sa nu mai pun la socoteala fandarile pe care trebuie sa le fac sa ma feresc de proiectile, pentru ca cineva e la faza de aruncat orice obiect suficient de usor cat sa poata zbura.

Si, pentru ca sunt intr-o dispozitie buna si trebuie sa mai imbunatatim atmosfera ploioasa, tocmai mi-a venit ideea unei promotii spontane: de acum pana maine seara la ora 24 (adica pana pe 10 mai) facem 20% reducere la toate produsele Olivo, comandate de pe Olivo sau BioBunatati. E vorba de gamele: Olivellenic, Bioselect, Ismene, ulei de argan Olivo, jucarii de lemn Petit Caprice, ciorapi medicinali Bioproducts, Cupron, unt de shea Naturafrica si sapunurile cu miere Miel de Thyme.

Nota
: pretul sapunurilor Lois este de 16 lei pe ambele site-uri si nu se aplica discountul. Promotia cu produsele cadou se suspenda in aceasta perioada.

De exemplu, asta inseamna ulei de argan 100 ml la 53.6 lei, unt de shea cu ylang sau geranium la 63.2 lei, lotiune protectie solara SPF25 la 44 lei, masca-balsam la 35.2 lei, ulei de migdale la 26.4 lei, untul delicios de corp la 42.4 lei.. si in rest va las pe voi sa calculati, ca noi ne intoarcem la joaca.

Linkurile catre site-uri: Olivo.ro si BioBunatati.ro.

Slinguri la showroom-ul BioBunatati

Pe Diana nu mai stiu exact cum am cunoscut-o, cred ca undeva pe la inceputurile Olivo ne-a devenit clienta. Dupa care a ajuns client fidel, prietena si acum furnizor la BioBunatati, ca lumea asta a vietii sanatoase la noi e inca la fel de mare cat o terasa, ca sa o parafrazez pe Andreea.
Diana, ca si Roxana, este unul din stalpii conceptiei de crescut copii sanatosi cu mame la fel. Daca as fi avut norocul sa dau peste Diana si slingurile ei imediat dupa ce am nascut probabil ca spatele meu ar fi fost acum intr-o forma mult mai buna, si daca as fi cunoscut-o pe Roxana la timp Matei ar fi fost alaptat mai multe de 3 luni jumate. Dar or sa-mi fie amandoua de folos la urmatorul mini-oliviu-scandalagiu. Care nu stiu cand vine, ca inca nu ne-am apucat, dar stiu sigur ca va veni.

Dar inainte sa va povestesc despre ce chestii tari avem noi acum la showroom de la Diana si Poarta-ma, mami!, o las pe Diana sa se prezinte (nu ca mi-as face griji ca mai sunt prea multi oameni pe aici care nu o cunosc).

Eu sunt Diana. Am terminat liceul de informtică şi Facultatea de Arhitectură, dar astea sunt unele din cele mai irelevante informaţii despre mine. El e Alex, soţul meu, arhitect practicant, iar cel din mijloc e David. Cel datorită căruia a început totul.

noi-trei

Acum lucrez acasă, alaturi de băieţelul meu, pentru care am refuzat cu îndârjire să mă întorc la serviciu după cei doi ani. Iubesc să lucrez acasă şi nu vad viaţa mea altfel în acest moment.

Totul a început când D avea 4 luni şi am încercat pentru prima oară un wrap. Deşi îmi plăcea mult cum îl simţeam şi nici nu se punea problema comparatiei cu un marsupiu clasic, am fost copleşită de bucata aia uriaşa de material şi un pic pusă în dificultate pentru că nu aveam un set de instrucţiuni şi nici prea multe informaţii despre purtatul copiilor. Preţul foarte ridicat m-a împiedicat să îmi achiziţionez un wrap din strâinătate aşa că, cel puţin pentru moment, am renunţat la a îmi purta copilul altfel decât în braţe.

Câteva luni mai târziu am descoperit slingurile fixe şi atunci am ştiut că asta e ceea îmi doream de la bun început. Am făcut apoi slinguri pentru toate prietenele mele. La începutul lui 2009 am decis, împreună cu băieţii mei, să începem, Poartă-mă, mami! sub numele primei iubiri, slingul.

Wrapurile există, sub diverse forme, de mii de ani. Mei-tai-urile de câteva sute, slingurile de câteva zeci. Toate aceste eşarfe au apărut pe piaţă cu mult înainte de Poartă-mă, mami!. Ce am încercat eu să ofer in plus este un produs românesc de o calitate superioară, la un preţ accesibil, lucrat manual, cu diferenţe specifice.

Toate slingurile cu inele au o metoda specifică de a prinde inelele pentru a garanta maximum de confort pentru purtător. Toate slingurile reglabile au un tabel specific pentru mărimi. Toate mei-tai-urile au dimensiuni şi sisteme de prindere ale bretelelor specifice. Toate acestea sunt rezultatul experienţei personale în purtatul copiilor ca şi feed-back-ului de la părinţi. Toate genţile Poartă-mă, mami! sunt create special pentru părinţi şi sunt în curs de patentare.

De curand Diana a luat o decizie pentru care aproape ca o invidiez, de a se reloca in formatie completa in orasul ei de origine de pe dealuri (vedea-m-as si eu la ferma ecologica BioBunatati de langa Campulung - nu stiu sa mulg vaca dar pe vremuri scoteam cartofi si intorceam fanul, deci am potential). Relocare care a mutat o parte din slingurile, wrapurile, meitaiurile si restul de minunatii la noi in showroom, noi si Organic Baby fiind acum distribuitori oficiali ai produselor Poarta-ma, mami! (and proud of it). In paranteza, de cand cu legea lui Socaciu imi vine sa vorbesc numa' in engleza.. si sa-l chem pe el sa ma dubleze cu chitara.

Asadar, avem si pe BioBunatati si la showroom 6 modele de slinguri, 2 wrapuri elastice, un wrap fix, un mei-tai si seturi de lavete refolosibile, toate de la Poarta-ma, mami! Le puteti vedea si incerca de luni pana vineri intre orele 11 si 19, sau le puteti comanda de aici.

duminică, 8 mai 2011

Ingrijirea tenului dupa 30 de ani

Daca la 20 de ani iti mai permiti sa uiti in cate o dimineata sa te dai cu crema, la 30 de ani incepe sa te stranga pielea daca sari peste aceasta operatiune. Asta am constatat eu, cea cu fostul-ten-gras-actual-mixt-over-30 in vreo 2 zile cand m-am grabit cam prea tare. Obisnuita fiind eu cu un ten gras care mi-a dat ceva bataie de cap de-a lungul timpului si care chiar si acum vara imi ofera o frunte lucitoare (si, la ce frunte am, arat cam ca un proiector), nu simt nevoia acuta de hidratare dimineata, mai ales de cand in loc de chestii de spalat pe fata folosesc solutia micelara Cattier, care-mi lasa pielea intr-o forma foarte fresh. Dar, surpriza, nu e asa - nici nu ies bine din casa si incep sa am senzatia ca am o punga de plastic in loc de piele.

Pe langa asta cu hidratarea care clar nu mai poate fi sarita, chiar daca stai numai in casa sau te duci pana la magazinul din colt, mai sunt ridurile. Ei bine, tenul gras, chiar daca se face mixt dupa 30 de ani si tipa dupa hidratare, face riduri greu. Si cum eu am o fata relativ imobila (gen Sfinx, pentru cine nu ma cunoaste personal) rezulta ca nici riduri de expresie nu detin. Deci, veste buna pentru mine, in principiu n-am riduri. De ce in principiu? pai pentru ca daca dorm numai 3-4 ore sau sunt foarte obosita sau m-am culcat prea tarziu incep sa se vada riduri fine in jurul ochilor. Asa ca problema 2: ingrijire antirid pentru ochi.

Sa trecem la problema 3: in ultima vreme ma invart pe la 59 de kilograme (per 1,76 metri, chiar daca suna a dimensiuni de manechin - nu ma plang, e adevarat), ceea ce mi-a redus considerabil stratul adipos de pe fata. Ce rezulta din asta? au aparut santuletele (sa nu le zicem santuri, nu e asa grav) dintre colturile gurii si nas. Ceea ce implica ingrijire antirid si pentru zona respectiva.

Problema numarul 4: produsele de spalat. Daca la 20 de ani bagam geluri purificatoare antiacneice, iar la 25 geluri de spalat fata, la 32 aproape orice imi lasa pielea uscata (da, se ingrasa la loc pe parcursul zilei, dar degresarea fortata nu e deloc o idee buna). Motiv pentru care daca chiar vreau sa imi spal fata cu ceva in afara de apa folosesc o spuma foarte usoara, iar de obicei prefer demachierea cu solutie micelara in loc de spalat.

Problema numarul 5: spre deosebire de multe utilizatoare de produse naturale, eu nu ma bag la cosmetice homemade, prefer produsele ready-to-use, mai ales in materie de masti pentru ten. Pe care masti le folosesc ocazional pentru nici pentru asta nu am rabdare (pune masca, stai cu ochii pe ceas, chinuie-te s-o cureti). Motiv pentru care am observat in ultima vreme nevoia tenului meu de a fi hranit, ceea ce inseamna ca mastile devin si ele un must have (and use, ca de avut ar fi culmea sa nu am, la ce e in showroomul Olivo). Asadar, scrub pentru exfoliere o data pe saptaman, urmat imediat de o masca de hidratare. Si inca o data pe saptamana o masca antirid si hranitoare.

Problema numarul 6: crema de noapte, fara de care la 30 de ani seara tenul are un aspect obosit. La tenul gras nu prea merge crema de noapte, ca il incarca prea tare. Motiv pentru care seara dupa demachiere am inceput sa folosesc uleiuri, care sunt cea mai buna combinatie hidratare/antirid, sau o crema de 24 ore, care este creata in asa fel incat sa acopere nevoile unui ten si ziua si noaptea, ceea ce o face mai putin grasa.

Eu am vorbit aici de tenul gras/mixt, pentru ca acesta este tipul meu de ten. Pentru tenul uscat toate povestile de mai sus sunt cu atat mai necesare, respectiv hidratarea intensiva ziua si noaptea, curatarea fara a-l usca si mai tare, tratamentul antirid pentru ca are tendinta de a se rida mai usor si masti de hidratare intensa aplicate de minim 2 ori pe saptamana. Pentru ca, toate ca toate, dar daca aveti tenul uscat si nu-i acordati o atentie deosebita dupa 30 de ani va veti trezi cu niste mari riduri.

Asadar, ritualul meu de ingrijire a tenului si produsele folosite:
- dimineata: curatare cu solutia micelara Cattier si hidratare cu crema de zi pentru ten gras/mixt Bioselect(vara) sau crema 24 ore regeneratoare Bioselect (iarna)
- seara: curatare cu aceeasi solutie micelara si hidratare cu ulei de migdale sau ulei de argan (vara) sau crema 24 ore regeneratoare sau unt de shea cu geranium (iarna) si crema antirid pentru ochi Olivellenic, pe care o folosesc seara pentru ca ziua mi se pare ca intra prea greu in piele (vara o inlocuiesc cu ulei de argan)
- saptamanal: exfoliere cu scrubul Olivellenic, dupa care aplicarea unei masti de hidratare intensiva - eu folosesc masca reparatoare Bioselect, realizata dupa o reteta cretana din ulei de masline, ceara de albine, Dictamelia, vitamina E si atat
- ocazional: masca de argila verde Cattier (cam o data la 2 saptamani, in special vara, pentru ca este dedicata tenului gras si o aplicare frecventa imi usuca pielea) si am in plan sa incep si masca pentru fermitatea tenului Olivellenic

In concluzie: dupa 30 de ani nu e de gluma cu ingrijirea tenului, si tine doar de noi sa ni-l pastram frumos pana la o varsta cat mai.. inaintata.

joi, 5 mai 2011

Luna mai - luna cadourilor? da, la Olivo

Pai de ce sa fie numai decembrie luna cadourilor, si numai in aprilie sa vina iepurasul? Uite ca venim noi in mai cu cadouri. Adica: toata luna mai, incepand de astazi, pentru comenzile de pe Olivo primiti urmatoarele produse gratuit:

- la comenzi peste 100 lei: un sapun Olivellenic sau cu miere Miel de Thyme la alegere
- la comenzi peste 200 lei: 2 sapunuri Olivellenic sau cu miere Miel de Thyme la alegere
- la comenzi peste 300 lei: un gel de dus Olivellenic sau Bioselect la alegere (sau 3 sapunuri)
- la comenzi peste 400 lei: o masca-balsam Olivellenic (sau 4 sapunuri)
- la comenzi peste 500 lei: un ulei de argan Olivo (sau 5 sapunuri)

Aceleasi cadouri se dau pentru comenzile de pe BioBunatati de produse Olivellenic, Bioselect, Naturafrica, Miel de Thyme, Bioproducts si ulei de argan Olivo. Cadourile se calculeaza in functie de suma totalizata de produsele apartinand brandurilor de mai sus. Comenzile de pe BioBunatati pot contine si alte produse, numai ca acelea nu vor fi luate in calcul la cadouri.

Va rugam sa specificati in formularul de observatii al comenzii ce produse doriti cadou.
Cadourile nu se cumuleaza cu produsele bonus oferite partenerilor Olivo.

Cumparaturi placute!

Gasit gradinita. Misiune indeplinita

Dupa cautari de vreun an jumate am intrat intr-o gradinita care mi-a placut de cum am deschis poarta. Cred c-a fost ca la rochia de mireasa, vazut, placut, luat. De fapt n-a fost nimic sa nu-mi placa, si ma stiti ca-s pretentioasa (la gradinite cel putin, desi in ultima vreme cred ca s-a extins caracteristica asta). Motiv pentru care l-am inscris pe Matei in aceeasi zi, cu incepere de la 1 septembrie.

Gradinita se numeste Diana si e in zona Piata Muncii, la doi pasi de firma.

Ce mi-a placut:
- casa este mare si camerele la fel, lucru mai rar la gradinitele particulare din zona noastra, care sunt in case vechi cu camere cat o bucatarie
- nu se urca scari decat spre mansarda unde se doarme (si care arata ca-n povesti, as dormi si eu acolo); Matei e la program pana la ora 14, deci nu va avea deocamdata treaba cu zona respectiva
- are bucatarie proprie, imensa si extrem de moderna si curata
- meniul este foarte bun, cam ce mancam si noi pe acasa (desi noi nu cred ca avem vreodata 2 feluri de mancare in acelasi timp, ca de..); inclusiv deserturile se fac acolo
- au o ora de engleza inclusa in program (la cei mici numai jumatate de ora)
- educatoarea care preia grupa mica este foarte draguta si lucreaza la gradinita asta de 4 ani
- directoarea e tanara si simpatica (am traume dupa ce am vizitat o gradinita in limba germana a carei educatoare avea toate caracteristicile unui mops)
- gradinita e infiintata de vreo 5 ani, au deja grupe care au terminat cap-coada
- mi s-au prezentat caietele de activitati si am fost uimita de ce poate face un copil de 3 ani cu putina indrumare
- are feedback foarte bun de la parinti care au deja copiii acolo

Ce nu mi-a placut:
- curtea e mica si nu cred ca incap prea multi copii o data, insa in zona nu exista case cu spatii exterioare mari, asa ca nu prea aveam sperante sa gasesc altceva. Oricum, pentru ca Matei va fi la program pana la 14, dupa ce doarme putem merge in parc, oricum e mai frumos decat intr-o curte.

Asadar, misiune indeplinita, acum trebuie numai sa scap intreaga inca 4 luni, pentru ca suntem la faza aruncat orice e suficient de usor sa poata zbura. Si nu reusesc sa ma feresc intotdeauna..
Site-ul gradinitei e aici.

miercuri, 4 mai 2011

Concurs BioBunatati cu ulei de argan


Saptamana aceasta avem un concurs BioBunatati care se desfasoara pe 10 bloguri dragi mie. Premiile sunt ulei de argan si un produs la alegere de pe BioBunatati, cu conditia ca alegerea sa fie frumos justificata. Fiecare din cele 10 bloguri ofera aceste 2 premii, avem asadar 20 de premii care va asteapta. Trebuie numai sa intrati pe unul din blogurile de mai jos, care va atrage mai mult, si sa va inscrieti la concurs. Regulile participarii se gasesc pe ele.

Pe scurt, despre cele 10 bloguri participante:

Lifestyle blog - blog de viata sanatoasa, raw, vegan, foto si de mamica
Jurnal Bio - blog cu adevarat bio si plin de informatii utile
Laura Frunza - idei pentru mamici si copii, de la o mama careia ii place sa traiasca sanatos
Vintage Police - blog de moda si cultura vintage
Totul despre aromaterapie - blog de aromaterapie, parfumerie si viata sanatoasa
Manie - blog de beauty si machiaj mineral handmade al unei Homo Cosmeticus Shopaholicus
Diary of a beauty addict - jurnal de beauty (addict) si.. beauty addict inca o data
Adyna's Blog - blog de beauty, shopping & stuff
Sigina - blog de beauty, blonde, beautiful & bright
Georgia's Mirror - blog de beauty (apartinator spiridusul Olivo, care de altfel a si avut ideea acestui concurs)

Dati-i bataie, avem 10 uleiuri de argan aici care isi asteapta proprietarii si inca vreo cateva mii de produse din care va puteti alege premiul!

duminică, 1 mai 2011

Cosmetice pentru bagajul meu de vacanta


Weekendul acesta am inceput seria plimbarilor cu motorul pe unde nimerim (de data aceasta a fost Bulgaria - Obzor), urmeaza 9 zile de Grecia - Kefalonia, weekenduri la Vama Veche si Ranca, si mai vedem noi.

Mersul cu motocicleta inseamna maxim 3 genti de bagaje atasate, in fiecare incapand echivalentul unei jumatati de bagaj de mana de avion, ceea ce te educa automat in domeniul "cum sa plec in vacanta fara sa iau tot dulapul cu mine". Parerea mea e ca toate femeile ar trebui sa treaca prin aceasta experienta, e incredibil cum te face sa-ti dai seama ca nu ai nevoie decat de un sfert din lucrurile pe care ti le iei de obicei. Eu m-am educat asa de bine ca in excursiile de weekend nu luam decat o geanta mica pentru 2 persoane, si nici atunci nu folosim tot ce contine.

Regula asta se aplica si la cosmetice. Stiu ca unul din domeniile mele de activitate este cel al cosmeticelor si ar trebui sa sustin cumpararea a cat mai multe produse de ingrijire, dar consumul excesiv de orice nu merge cu principiile mele. Sa nu-mi spuna cineva ca daca-si face inventarul baii si al trusei de farduri nu gaseste minim 20% chestii de care nu are nevoie si inca 10% chestii expirate ca imi inghit blogul (prin folosire intelegandu-se utilizarea unui produs cosmetic macar de 2 ori pe luna).

Asadar, in vacanta si la cosmetice eu merg pe ideea de minimalism, ca si ele ocupa loc, mai ales cele continute in tuburi si recipiente mari. De asemenea, prefer produsele care pot fi folosite in mai multe scopuri, mai ales ca vorbim de ingrijire pe perioada scurta (2 pana la 10 zile).

Ce contine bagajul meu de cosmetice de vacanta:

- pentru spalare, curatare, demachiere ten: un produs multi-uz, adica solutia micelara Cattier sau spuma de curatare a fetei Bioselect. Pot sa imi curat tenul si dimineata si seara si nu mai e nevoie de tonifiere, se poate aplica direct crema.

- pentru hidratare: crema de ten mixt Bioselect, iar in cazul in care merg la plaja untul de cacao cu unt de shea, care are si factor de protectie natural.

- pentru corp: si aici prefer un produs multi-uz, in loc de crema de corp/maini/picioare cum folosesc de obicei imi iau numai lotiune de corp Bioselect/Olivellenic si/sau untul de shea sau cacao (shea merge mai bine iarna, vara cel de cacao ca e mai putin gras).

- pentru dus si par: as aplica si aici metoda all-in-one dar parul meu gras nu vrea decat sampon dedicat, asa ca aici e musai sa luam ambele produse, sampon (de uz frecvent Olivellenic sau cu argila verde Cattier) si un saun lichid care poate fi folosit si ca gel de dus. Pentru cine nu are probleme cu parul recomand pentru vacanta un sapun lichid Olivellenic sau Soap Mill care poate fi folosit ca sapun/gel de dus/sampon (noi asa facem pentru plecarile de weekend). Pentru vacantele la mare este foarte util si un balsam care sa hraneasca parul dupa portia de soare, apa sarata si nisip, eu prefer masca-balsam Olivellenic pentru ca hraneste parul mai mult decat un balsam obisnuit.

- pentru protectie solara: la pielea mea alba-ca-zapada trebuie un spf cat mai mare pentru plaja, deci crema SPF 25, iar ca lotiune dupa plaja dar si pentru plimbari prin soare prefer untul de cacao.

- alte produse de ingrijire: pasta de dinti Cattier cu argila si propolis si deodorant (care spre rusinea mea e Garnier sau Dove, ca tot n-am reusit sa gasesc unul fara aluminiu care sa nu ma faca sa miros dupa 2 ore ca un pasager RATB - bucurestenii stiu ce spun).

- produse de machiaj: in vacanta, mai ales vara, prefer sa nu ma machiez decat foarte putin (rimel si eventual fond de ten). La plaja nu folosesc machiaj, iar fondul de ten il dau cand am nevoie de protectie (de exemplu pe motor) sau daca am tenul iritat. Din nou, spre rusinea mea, produsele mele de machiaj nu-s deloc bio. Rimelul e nici mai mult nici mai putin decat L'Oreal (cel curent, din gramezile folosite cel mai bun mi s-a parut cel Lancome), pentru ca rimelul mineral incercat nu ma ajuta cu genele mele blonde si rare, e minunat dar pentru persoane care n-au nevoie sa-si puna silicon la gene, ca mine. Fondul de ten pe care il folosesc deja de vreo 2 ani este Bourjois Mineral Matte, are o compozitie destul de ok si acopera foarte bine imperfectiunile (a se citi mini-acneea cu care ma mai confrunt cateodata), nu lasa tenul sa se ingrase si ii da o textura foarte naturala (nu arati de parca ai avea tencuiala pe fata, adica). Singura problema e ca, la fel ca la orice fond de ten mineral - acesta e semi-mineral, dar totusi), se intinde mai greu si trebuie sa fiu atenta sa nu-mi ramana bucati mai colorate pe fata

- si last but not least dezinfectant bio de maini, foarte util in mijlocul campului dar si la benzinarii si restaurante fara sapun (asta se intampla des si cam in toate tarile din zona)

Cam acestea sunt, adunate cred ca incap in buzunarul unei genti.