marți, 8 februarie 2011

Banner BioBunatati si cateva sublinieri importante

Avem si banner oficial, adica acesta.

In legatura cu el vreau sa subliniez un lucru. Am auzit discutii despre faptul ca toata lumea e prima sau cea mai mare nu-stiu-ce - discutii care in majoritatea cazurilor chiar sunt corecte.

BioBunatati este primul supermarket online de produse ecologice si traditionale (mai aratati-mi unul si-l mananc). Pentru ca:
Supermarket, adica cu de toate - mancare, cosmetice, haine, jucarii, detergenti, ceramica, bijuterii, carti, lenjerii etc etc. De fapt gama depaseste un supermarket si se apropie de un hipermarket ca structura, dar ar fi fost exagerat sa zicem hipermarket online. Nu este un magazin online de produse bio, si nu este primul magazin online de produse bio. Am vrut sa fac un magazin cu de toate, asta a fost ideea mea, daca i-ar fi venit altcuiva inainte m-as fi apucat de altceva.

De produse ecologice si traditionale. Si naturale, dar era prea lunga denumirea. Produsele romanesti si produsele traditionale sunt importante pentru noi, si vor fi din ce in ce mai multe pe site. Produsele romanesti sunt o caracteristica importanta a BioBunatati, ca de-aia se cheama BioBunatati si nu BioGoodies (pentru cine crede ca m-am inspirat de la BioGood sa verifice data cand am inregistrat domeniul BioBunatati, acum aproape 2 ani).

Nu mergem exclusiv pe produse bio. In gama avem produse bio, naturale si traditionale (acestea din urma vor fi mai multe o data cu cosul de produse proaspete). Un motiv e pretul, un alt motiv e ca in Romania gasesti greu producatori de bio.

Initial l-am definit ca cel mai mare. Cand o sa aiba 5000 de produse (dublul decat acum) o sa fie si cel mai mare, dar cum nu vreau sa stau sa numar cate produse au alte magazine si cate noi mai bine ma abtin - cel putin pana cand o sa am rabdare de numarat.

Inca ceva: nu spun, si nu o sa spun niciodata, cu exceptia cazului in care toate magazinele online bio isi vor comunica cifrele de vanzari, ca BioBunatati este numarul 1 in materie de magazine bio online. Am vazut afirmatia asta undeva si m-a cam intristat, pentru ca atata vreme cat nu ai toate datele pietei nu poti sa faci cu mana pe inima o afirmatie de acest gen. Sper sa ajungem toti cei care activam in domeniul asta minunat sa fim o industrie si sa se comunice date si sa se faca clasamente si sa ne batem pe locul 1 cu vanzari de milioane de euro, dar, pana atunci, adevarul e ca habar n-avem cine vinde cel mai bine pe online, si in concluzie habar n-avem cine e numarul 1.

Ultimul lucru pe care vreau sa-l spun e ca sunt fericita ca fac parte din comunitatea bio, pentru ca in domeniul asta am intalnit in majoritate oameni foarte seriosi si departe de mentalitatea romaneasca cu "sa moara capra vecinului". Oamenii sunt deschisi, colaboreaza, nu se vorbesc de rau, si sincera sa fiu cativa din concurenti mi-au devenit chiar foarte buni prieteni. N-am mai intalnit "atmosfera" asta in niciun domeniu si, in afara de faptul ca e o dovada ca un domeniu deosebit atrage oameni la fel, e si un motiv pentru care piata bio va reusi sa creasca la noi din interior.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu