miercuri, 27 ianuarie 2010

Salonul organic din Bucuresti


De-abia azi mi-am dat seama cat de lung mi-e parul, cand dupa ce am taiat 10 cm din el nu a observat mai nimeni evenimentul. Mai nimeni si mai ales eu, care am o obsesie (ca sa n-o numesc fetis) cu parul lung, din punctul meu de vedere toata lumea ar trebui sa il aiba pana la mijloc (mai ales barbatii, femeile ies din sfera mea de interes din punct de vedere estetic). Iar barbatul ideal gateste, are parul lung si al treilea criteriu nu mai trebuie detaliat ca e universal (nu, nu ma refer la bani).
Discutia poate fi continuata si detaliata la o petrecere in pijamale, intre timp eu m-am tuns. La salonul organic Ever Green, singurul de felul lui din Bucuresti si suspectez ca din tara. Care salon s-a gandit Corina sa-l deschida la cca 5 minute de sediul Olivo, ca sa nu mai am vreo indoiala unde imi voi intretine amablajul in urmatorii ani.


Ca sa intelegeti premisele vizitei la salon, ultima data cand m-am spalat pe cap am constatat, din ciclul cizmarul fara talpi (story of my life), ca nu am sampon. Nici gel de dus, dar asta e deja detaliu. Si nu, n-am firma de cosmetice, vi se pare.
Cum era musai sa ma spal, am gasit prin fundul dulapului un Head&Shoulders (cred ca din cadourile de Craciun, culmea e ca oamenii imi mai cumpara cosmetice - s-or fi gandit si ei la chestia cu cizmarul). Rezultatul a fost un par atat de incurcat ca puteai sa juri ca mi-am facut freza rasta (don't try this at home). Asa am ajuns la salon, si am plecat cu un par stralucitor si extrem de descurcat (plus tuns frumos, e adevarat ca dupa negocieri la sange legate de cat sa se taie din el). In mod normal mi-as lua samponul cu mine, de data asta m-am lasat pe mana produselor Corinei si am facut foarte bine.


Salonul organic are o gama completa de servicii, mie fascinante mi s-au parut vopsirea cu produse organice (fara amoniac), permanentul organic, impachetarea cu ciocolata si epilarea cu zahar. Si sa nu uitam de partea de tratamente cosmetice care se face partial cu produsele Olivo.
Salonul e pe Calea Calarasi, la doi pasi de Piata Muncii, vis-a-vis de Hiperion. Pentru detalii legate de contact sau preturi (care sunt la fel ca cele ale unui salon obisnuit, adica foarte ok), intrati la ei pe site.

luni, 25 ianuarie 2010

Postare despre nimic

Azi nu am chef sa scriu despre chestii bio, ecologie, viata sanatoasa, copii si excursii. Nici macar despre fumat, ceea ce e o performanta - sa nu am chef sa boscorodesc pe tema mea preferata. Nu am chef sa scriu despre nimic, asa ca exact despre nimic voi scrie.
Moment in care intervine o problema: sa scriu despre nimic, ca subiect, sau despre nimic, adica fara subiect? Ma complic. O sa scriu atunci tot ce-mi trece prin cap in timpul celor 30 de minute pe care am de gand sa le dedic acestei activitati.

Cred ca am o relatie cu propriul meu blog. Adica, imi vine o idee, in loc sa vorbesc cu cineva, o pun pe blog. Ceea ce inseamna ca vorbesc de fapt cu vreo niste sute de oameni pe zi, pe departe mai mult decat as putea prin comunicare directa. Care oameni au devenit un suport moral important, desi de multe ori nu le raspund la comentarii ca nu stiu ce as putea spune decat "multumesc" si urasc sa ma repet. Oricum, daca ati ajuns pana la randul asta (eu m-am plictisit deja), multumesc.

In ultima vreme am constatat ca vointa e o chestie de exercitiu. Cam ca abdomenele. Iti ia mult sa te hotarasti sa te apuci. Te pui pe covor, faci doua, aoleu. Mai trece o saptamana, mai faci cinci. Dup-aia te enervezi, incepi zilnic, in fiecare zi cate 2-3 in plus. Si ajungi la 100, pe care le faci in timp ce-ti pilesti unghiile.
Cam asa si cu vointa. Fumezi, bei, alergi dupa iubiri, incerci sa nu-ti dezamagesti prietenii desi nu esti foarte sigur cine ti-e prieten, inghiti prostia unui sef, te uiti la kilogramele in plus si mananci dulciuri in continuare sa-ti treaca frustrarea, te stresezi 3 zile ca te-a jignit cineva, esti obsedat de ce cred ailalti despre tine, te frustrezi c-ai vrea sa pleci in concediu in Egipt dar n-ai bani decat de gazda in Eforie, depinzi de iubiri trecatoare, de prieteni de conjunctura, de tigara de la cafea, de salariul de pe card si de hainele de la Zara. Si intr-o zi ai prima incercare timida de a rezista. Azi nu il sun. Sau azi incep sa aplic la alte joburi. Sau azi nu ma mai opresc la cofetaria din colt. Te tine numai azi, maine o iei de la capat. Dar peste 2 zile iti mai iei un sut in fund, si te hotarasti din nou: maine imi dau demisia. Poate nu maine, dar dupa aceea constati ca nu a fost asa rau, ca nu esti asa prost cum iti spuneau ei si ca peste o luna o sa ai alt job sau firma ta. Sau nu il mai sun si nu mai stau cu mana pe telefon asteptand sa ma invite la film. Oricum suna el, si daca nu, suna altcineva caruia nu i-ai fi raspuns de teama sa nu ratezi potentialul apel.
Si vezi ca merge. N-a fost coincidenta, sau a fost? incerc din nou. De azi.. de azi orice. Iti trebuie numai vointa. Si o ai, dar ii trebuie exercitiu, cam la fel ca muschilor abdominali.

Ultimul lucru care imi trece prin cap, ca mi-a expirat jumatatea de ora. Oamenii vor chestii antagonice si care se exclud reciproc si, a naibii treaba, nu sunt fericiti daca nu le au pe amandoua, ceea ce este, in mod evident, imposibil. Adica: vrei sa muncesti putin, sa nu faci compromisuri si sa ai bani. Nu se poate, legile economiei spun ca pretul este proportional cu valoarea. In cazul in care nu esti vreun savant care scoate 3 formule de premiul Nobel pe ora, caz in care ora aia valoreaza milioane, trebuie sa consumi timp facand ce stii ca sa valoreze multi bani. Deci ori timp, ori bani.
Alta: vrei un partener frumos, destept, bogat, cu personalitate si pozitie sociala, care sa nu iasa din cuvantul tau. Pai daca ala are personalitate si prestanta, putin probabil ca o sa se lase transformat in marioneta (si invers). Si de aici dezamagirea majoritatii femeilor (si nu numai).
Sau: nu vrei sa fii singur, dar nici nu vrei sa fii legat. Adica, sa ai familie, dar sa te comporti de parca nu ai avea-o si totul sa fie ok. Toata lumea isi doreste un partener si niste copii (si cei care nu recunosc, lasati vrajeala), dar dupa ce le au, mai devreme sau mai tarziu vor libertate de burlaci/burlacite. Si fac depresii, se simt prinsi in cursa si o iau razna.

Intre noi fie spus, postarea asta a pornit de fapt de la ultimul paragraf.

vineri, 22 ianuarie 2010

Kythira - insula pentru indragostiti






Deci e frig, sau cel putin asa spune termometrul. N-am mai iesit afara de 2 zile, asa ca il cred pe cuvant. Intre timp, ceai fierbinte dimineata, vin fierbinte seara, un Matei cocotat in capul meu, biscuiti in par si multa treaba (asta nu-mi prea iese, cam greu sa faci cash flow-uri in timp ce esti escaladat de o chestie zburlita.).

Ce poti sa faci mai bine cand e frig decat sa te gandesti cum ar fi sa fie cald. La mine cald = Grecia, ca de-aia ne-am si specializat pe produse de acolo, suntem fani declarati a orice tine de Grecia, mai putin birocratia, ca ei au inventat-o si o practica in continuare cu succes.

Ce vroiam eu sa povestesc de fapt este excursia de anul trecut in Kythira, via Serres-Atena-Monemvasia-Poros-Platamonas-Melnik. Kythira este o insula in sudul Peloponesului, de fapt singura intre continent si Creta (exceptand Antikythira, care e mult prea mica). Am ales-o prin metoda pusul degetului pe harta (unde mergem? hai in sud. Sa vedem ce insule sunt pe acolo). E o insula neturistica, foarte putin cunoscuta in afara Greciei, motiv din care majoritatea vizitatorilor sunt greci. Cum eu nu-s deloc fan statiuni populare gen Mamaia pline de englezi beti (sau, si mai rau, romani mutati de la Eforie Sud), Kythira a fost insula perfecta pentru mine.


Eu nu plec in excursii organizate, mi le organizez singura, de la drum (respectiv motocicleta, daca nu e iarna), cazare, trasee, locuri de vizitat (pentru informatii interesante, utile, complete si mai ales deosebite recomand Greeka.com pentru Grecia, Tripadvisor.com si Lonelyplanet.com pentru orice locatie din lume). Cazarea o contractez prin contact direct cu proprietarul, asa evit comisioanele agentiilor de turism si aleg dupa gustul meu, nu dupa recomandarile lor.

Revenind la Kythira, acolo se poate ajunge ori cu avionul (varianta mai simpla, Olympic Airlines are cursa via Atena) ori cu masina/motocicleta, dar dus-intors sunt aproape 4000 km, neocolind prea mult (daca te duci cu masina te mai opresti si pe drum sa vezi una alta, Peloponesul e superb, daca nu l-ati vazut pierdeti partea cea mai faina din Grecia continentala). Ceea ce imi aduce aminte de un lucru foarte important: majoritatea romanilor se duc in partea de nord a Greciei (Halkidiki, Paralia Katerini, Platamonas). Comparativ cu restul Greciei, zona aia e un fel de Bucuresti fata de Transilvania (aglomerata, incomparabil mai urata si plina de mitocani, ca tot bucurestenii se duc acolo). Daca Peloponesul sau vreo insula mai dinspre sud vi se par prea departe, alegeti macar o insula mai apropiata (Corfu, Poros, Hydra), nu Thassos (mie cel putin nu mi-a placut, sta prost la capitolul plaja si e la fel de plina de romani si rusi - si daca romanii vi se par necivilizati, sa vedeti rusii).

Noi am stat in Chora, orasul principal al Kythirei, intr-o casa traditionala numita Kamara (unul din studiourile Lolovos), cu patul pus pe o platforma de lemn deasupra livingului (idealul meu de locuinta), cu terasa pe acoperis si vedere directa la mare si castelul venetian (in realitate e chiar mai bine decat suna). La un pret jenant de mic (60 euro pe noapte, e adevarat ca in mai, dar nici in sezon nu e prea scump), cu niste gazde geniale (un grec nascut in Australia si o scotianca, cu care am chefuit intr-o seara de Andrei era sa cada de pe terasa), si un frigider pe care il gaseam mereu plin cand ne intorceam de la plaja (ne-ar prinde bine unul de-asta si acasa).



In afara de castelul venetian sus-mentionat, si de inca vreo doua la fel, de orase de pescari si golfuri superbe, insula are o gramada de plaje mai mari si mai mici, ascunse departe de ochii lumii si statiuni, dar si un lant de cascade formate in mijlocul muntilor pentru care termenul superb este un eufemism jenant. As putea sa mai povestesc de caracatite la gratar si unul din cele mai bune uleiuri de masline din Grecia, dar mai bine uitati-va pe poze si dup-aia mergeti singuri sa le vedeti.



In episodul urmator Monemvasia, o alta cetate pastrata 100% in mijlocul marii, unde am stat 2 nopti intr-o camera de prin nu stiu ce secol, dar pragul de sus al usii imi ajungea la barbie.



joi, 21 ianuarie 2010

Hainute organice romanesti pentru bebelusi


Astazi am aflat o informatie mai mult decat imbucuratoare, avem un producator de imbracaminte din bumbac organic pentru bebelusi chiar in Romania (din pacate deocamdata singurul). Hainele din bumbac organic sunt chiar mai putin la indemana decat cosmeticele sau mancarea, exista cateva magazine online care comercializeaza asa ceva (CharityGift, Napati, OrganicBaby, lista nu e exhaustiva), insa din cate am observat eu cam toate produsele sunt importate.
Insa, dupa cum spuneam, exista un producator la Vaslui, care are si magazin online si niste preturi mai mult decat rezonabile. N-o sa gasiti asa o diversitate ca la magazinele enumerate mai sus (cei din Vaslui au foarte multe produse, insa majoritatea sunt din bumbac natural, numai 5% sunt din bumbac certificat organic), dar au cam toate produsele de baza pentru un bebe, transportul e gratuit si, repet, preturile sunt foarte bune (as zice chiar mici): un body cu maneca lunga e 30 lei, un costumas (jacheta, pantalon si boneta) e 40 lei, o salopeta (plus boneta) e 35 lei, iar un set cu 4-5 obiecte e 55 lei.
Brandul se numeste Pifou, iar producatorul este o afacere de familie, pe piata din 1996, cu 20 de angajati. Ce pot sa zic, ii felicit pentru initiativa de a produce imbracaminte din bumbac organic si sper sa nu ramana singurii prea mult timp.
Si ca sa stim despre ce vorbim, bumbacul organic, ca orice alta cultura ecologica, este crescut fara fertilizatori chimici, fara pesticide si in zone nepoluate. Ceea ce inseamna ca imbracamintea nu va ajunge sa contina substante chimice potential periculoase pe care pielea bebelusului le va absorbi cu siguranta si in proportie de 60%. De asemena, imbracamintea din bumbac organic nu este tratata sau vopsita cu produse chimice (am vazut un episod din Dr. House cu un copil care se imbolnavise de la o pereche de blugi al caror material continea pesticide, si nu e numai un scenariu SF de film).
Ca la orice produs organic, si bumbacul trebuie sa fie certificat. Bumbacul Pifou este certificat in sistem GOTS - Global Organic Textile Standards, plus inca 4 certificari pe care le puteti gasi la ei pe site.
Producator roman, din zona cu somaj mare, produse organice, preturi mici, livrare gratuita.. cred ca avem toate motivele sa ne apucam de cumparaturi pentru bebeii nostri.

marți, 19 ianuarie 2010

Untul de shea, psoriazisul si multe alte intrebuintari


Untul de shea nerafinat este considerat cel mai bun hidratant pentru piele, fiind folosit din aceasta cauza in majoritatea cremelor hidratante si antiimbatranire, inclusiv unturi de corp si balsamuri de buze.
Untul de shea este extras din nucile arborelui de shea, care creste in savanele Africii Centrale si de Vest. Tot procesul de culegere si prelucrare este realizat manual de femeile africane, fiind astfel considerat si una din principalele surse de venit pentru acestea.


In forma sa pura si nerafinata untul de shea are niste proprietati aproape miraculoase: o cantitate foarte mare de vitamine A, E si F naturale si o structura unica a acizilor grasi. Din acest motiv untul de shea are efect nu numai pentru pielea uscata sau imbatranita, ci si pentru cei cu psoriazis, dermatite, eczeme si acnee. Untul de shea este eficient si in tratarea pielii uscate a capului, combatand cu eficienta matreata, si poate fi folosit si ca masca de par, pentru hranirea intensiva a acestuia.

Ca sa intelegem mecanismul dupa care functioneaza acest produs 100% natural, sa luam la rand caracteristicile lui:
Vitamina A: este cea mai importanta in activitatea celulelor pielii, fiind un antioxidant puternic care neutralizeaza elementele nocive pentru piele si mentine un aspect tanar al acesteia.
Vitamina E: este de asemenea un antioxidant pentru piele, pe care o protejeaza de radiatiile ultraviolete si de radicalii liberi care au afact de imbatranire. In acelasi timp, vitamina E regleaza cantitatea de vitamina A din organism. Atat vitamina A cat si E au efect de reparare a problemelor pielii.
Vitamina F: actioneaza ca un revitalizator al pielii, refacand pielea uscata si prevenind ca aceasta sa se usuce si descuameze.
Fitosterolii (acizi grasi esentiali, de care pielea are nevoie pentru a se reface): sunt echivalentul vegetal al steroizilor. Intaresc sistemul de aparare pielii impotriva iritatiilor cauzate de un invelis acid protector deteriorat si pierderilor excesive de apa prin piele.
Triterpenoidele: lipide utilizate sub diferite forme in cosmetice, cu rol de hranire a pielii, protejeaza, ca si fitosterolii, impotriva alergiilor pielii.
Acid fenolic: ofera protectie celulara.
Filtru UV natural.
Toate aceste proprietati naturale se regasesc in intregime in untul de shea nerafinat; prin rafinare, untul isi pierde o parte din proprietati, insa pe de alta parte isi pierde si mirosul si culoarea originala, acesta fiind unul din motivele pentru care se practica rafinarea produsului. Untul de shea nerafinat este mai usor de intins pe piele.

In ceea ce priveste psoriazisul, acesta e o afectiune a pielii de care sufera un numar foarte mare de persoane, cu cauze necunoscute si aparent fara tratament eficient. Pielea se inflameaza pe anumite parti ale corpului, apare o iritatie rosie care se descuameaza si prezinta mancarimi. Nu este contagios, insa e extrem de neplacut pentru cei care o au.

Citind despre psoriazis eu personal m-am ingrozit: se practica tratamentul intern agresiv combinat cu cel extern, desi nu se cunosc cauzele bolii iar tratamentele nu dau rezultate definitive (asta daca dau rezultate).

Un raport al ministerului sanatatii din Franta prezinta un studiu realizat de un grup de dermatologi pe un grup de 35 de persoane diagnosticate cu psoriazis. Timp de 5 luni, cei 35 de pacienti au folosit unt de shea, iar la sfarsit majoritatea au prezentat imbunatatiri majore, numai la cativa efectele fiind mai mici, dar totusi vizibile. Ce pot sa zic, felicitari medicilor francezi pe care aparent chiar ii intereseaza sa-si vindece pacientii, nu numai sa-si ia comisioanele de la firmele de dermatocosmetice, ca dermatologii nostri.

In psoriazis produsele de ingrijire sunt extrem de importante; pielea trebuie hidratata intensiv si nu trebuie agresata cu produse care pot avea efect invers (de exemplu SLS/SLES, care usuca pielea). Daca se foloseste unt de shea, este recomandat cel nerafinat, care are toate proprietatile intacte. Multa atentie: o crema cu unt de shea nu este acelasi lucru cu untul de shea pur! untul de shea pur nu contine nici un alt ingredient in afara de el insusi.

Untul de shea pur poate fi combinat cu diverse uleiuri sau unturi naturale (jojoba, uleiuri esentiale, unt de cacao etc), acestea nu ii altereaza proprietatile ci scad numai concentratia untului de shea per produs; acesta nu este neaparat un lucru rau, deoarece aceste ingrediente naturale isi aduc si ele aportul la crearea unui produs mai complex si cu mai multe intrebuintari (de exemplu untul de cacao are niste filtre UV extraordinare, geranium-ul este antiacneic sau ylang ylang-ul are efecte antiimbatranire si revitalizante). Insa, in cazul utilizarii pentru psoriazis, cel mai bine este sa se utilizeze untul de shea pur nerafinat.

duminică, 17 ianuarie 2010

Organic in Romania e blogul saptamanii pe Sindesign's

Acum cateva zile am primit un mail foarte fain (de fapt numai de-astea primesc, inca nu m-a injurat nimeni din caua blogului, ii mai astept pe cei de la Herbalife, dar ei se pare ca se multumesc sa injure la comentarii). Anyway, mailul asta a fost chiar mai fain ca altele, Sanziana m-a anuntat ca lor, celor de la Sindesign's Blog, le place foarte tare blogul meu si l-au declarat blogul saptamanii.
Ele fiind Sanziana si Flori, iar blogul Sindesign's este un proiect de promovare a Romaniei fata de romani. Sanziana vrea sa promoveze site-uri, artisti, bloguri necunoscute, fotografi, in general arta romaneasca, dar nu numai. Mie mi se pare un proiect din categoria celor de care ducem lipsa, si sper sa ajunga cat mai citit si mai cunoscut, si romanii talentati o data cu el.
Iar eu.. multumesc. Ati scris asa de frumos ca nu-mi vine sa cred ca e vorba de mine.

vineri, 15 ianuarie 2010

Finlanda interzice complet fumatul

Intr-o tara in care numai 20% din populatie fumeaza (fata de 50% la noi), speranta de viata e de 79 ani (fata de 73 la noi), iar femeile sunt elementul dominant al familiei (si presedintele lor e femeie) - nu sunt pentru dominatia niciunuia dintre sexe, dar e bine ca se mai intampla si invers - revenind, in Finlanda au decis sa interzica fumatul. Nu se vor mai vinde tigari la vedere, in public nu se mai fumeaza din '95, in restaurante din 2007, iar in propria masina nu ai voie sa fumezi daca e si un copil inauntru (asta mi se pare chiar o chestie de bun simt).

Bineinteles ca reprezentantii industriei tutunului au argumentat ca fumatul e "o problema de responsabilitate individuala", la care guvernul finlandez a replicat "am avut negocieri cu ei, dar, ca sa fim sinceri, scopul nostru este impotriva businessului lor".

Macar am aflat unde ma mut daca aici nu se va ajunge in curand la interzicerea fumatului in locurile publice, incluzand barurile, restaurantele, scarile de la metrou si alte locuri unde trebuie sa inghit fumul alorlati, care se uita asa nevinovati ca ce am cu ei de parca ar fuma ambrozie si ar raspandi mosc.

Inca ceva, cautand date despre procentul fumatorilor din Romania, am dat peste o cifra foarte interesanta: in medie, un fumator ar putea trai 21 de ani in plus daca nu ar fuma. 21. Douazecisiunu. Ca sa zic asa, fratilor, n-o sa plang dupa voi.

miercuri, 13 ianuarie 2010

Te trage curentul! sau drobul de sare romanesc


Ca sa il citez pe un olandez venit in Romania, "pana sa ajung aici nu stiam ca poti raci de la curent". Obsesia nationala, care completeaza mania infofolitului si supraincalzitului, vinovatul pentru orice stranut, raceala, durere de cap, de ureche, de ochi, de oase, masele si ce il mai doare pe om de obicei.
Vroiam sa scriu un post pe acest subiect, dar astazi pe Hotnews - Think outside the box am citit un articol care parca e scris de mine, asa ca nu mai obosesc. Ideea e ca nu exista curent, ci oameni cu o mentalitate gresita, infofoliti de mici, neadaptati la conditiile de mediu si cu probleme de imunitate. Enjoy!

Sa nu spuneti ca expresia “m-a tras curentul” nu va este cunoscuta. Ca la un moment dat nu ati crezut, sau cel putin nu ati auzit de la persoane de incredere, ca de vina pentru durerile de cap, de dinti, de spate ba chiar si pentru o raceala mai pacatoasa este de vina acelasi… curent. Ubicuu, misterios, feroce? Sau poate doar o exagerare? Sa vedem cum sta de fapt chestiunea cu acest “curent care trage”.

Ce este de fapt curentul

Conform definitiei de dictionar, in cazul de fata curentul este un flux de aer care se afla in miscare, dintr-un loc in altul, in urma unei diferente de temperatura. Curentul se simte in mod natural, spre exemplu, atunci cand deschidem o usa de la camera, sau cand mergem cu geamul la masina deschis.
Trebuie insa facuta o distinctie clara intre “curent”, care se refera la o miscare a aerului si “frig”, care se refera la scaderea temperaturii. Distinctia aceasta trebuie avuta in minte pentru ca lamureste niste lucruri despre care vom discuta mai jos.

Cat de vinovat este curentul

In ciuda credintei destul de raspindita printre romani, in niciun tratat de medicina sau revista de specialitate nu este mentionat ca acest curent ar produce boala, dureri sau ca ar inrauti starea de sanatate a unei persoane.
Ce inseamna totusi “m-a tras curentul”? Conform doctorului Catalin Chiurciu, in asemenea cazuri “pacientii descriu o suferinta, durere, inflamatie localizata in diferite zone ale corpului (gat, spate, cap etc) cauzata de un anumit curent de aer”.
Numai ca se ajunge la o astfel de situatie, spune medicul de familie, in urma “inadaptarii organismului la conditiile de microclimat in care se afla”. Se poate intampla ca organismului sa ii fie mult mai cald decat este normal si de aceea “in conditii de supraincalzire (temperatura ambientala sau imbracaminte excesiva) elimina caldura, transpirand. Pe fondul transpiratiei, orice adiere de curent poate produce reactii locale de vasospasm sau contracturi musculare, cu fenomene inflamatorii nespecifice manifestate prin dureri locale (de gat, de spate etc). (…) Orice injurie adusa organismului va produce in mod aceste modificari inflamatorii (dureri gat, cap, spate)”, arata Catalin Chiurciu.

Exista masuri de protectie?

Probabil ca unii ar putea zice ca romanii sunt, asa, mai ipohondri, cel putin daca se ia in calcul multimea de masuri de aparare contra curentului: usile si geamurile trebuiesc bine izolate si tinute cat mai mult inchise, in masina sau mijloacele de transport in comun nu trebuiesc deschise geamurile in timpul mersului, toamna-iarna e bine sa porti vata in urechi, pe pardoseala din gresie din casa trebuie sa mergi chiar si vara in papuci etc, etc.
Desigur, sunt oameni cu un sistem imunitar mai fragil, oameni mai sensibili, care se pot imbolnavi mai usor cand nu se protejeaza in situatii precum cele descrise mai sus. Numai ca, spune medicul Catalin Chirciu “un organism ce sta in conditii inadecvate, nesanatoase, intr-o camera foarte incalzita, spre exemplu, isi consuma energia pentru a se feri de caldura. Daca ne imbracam prea gros, daca incalzim camera prea mult, consumam energia organismului, care nu poate elimina astfel caldura. Pentru a trai, organismul are nevoie de frig, nu de caldura”.
Doctorul foloseste un exemplu tehnic pentru a exemplifica mai bine: “la o masina, intai se porneste ventilatorul, care trebuie sa imprastie caldura ce urmeaza sa fie degajata de catre motor. Daca temperatura exterioara e mai mare decat caldura eliminata de motor, acesta din urma se opreste. La fel se intampla si in cazul organismului, care nu poate trimite caldura in exterior si de aceea e supra-solicitat termic”.
Catalin Chiurciu are si un raspuns direct la o intrebare aparent stranie: “Cum ar rezista romanul in Antarctica? Foarte greu”. Asta pentru ca, in continuarea pledoariei sale, Chiurciu spune ca din motivele enumerate anterior Sahara nu este populata, insa Antarctica da. “Pentru ca problematic pentru organism nu este frigul, ci caldura. Intr-un mediu friguros te imbraci mai gros si limitezi pierderile de caldura. Nu poti face insa asa ceva intr-o zona arida, calduroasa”.

Sa fie specific national?

In tarile de limba spaniola i se zice “corriente de aire”. In limba sarba si in spatiul fost iugoslav e cunoscut sub numele de “promaja”. Este denumit, probabil, in alte moduri si in alte limbi. Dar, desi nu este o inventie exclusiv romaneasca, “curentul” sau mai exact “curentul care trage” tine oarecum de specificul nostru national.
Catalin Chiurciu considera ca modul in care o persoana reactioneaza la curentii de aer e determinat cultural si geografic. Cultural, pentru ca e vorba de felul in care acea persoana a fost crescuta in familie si de obiceiurile pe care le-a deprins. “Notiunea de e foarte legata de un anume mod de viata”, spune Chiurciu.
Pe de alta parte, medicul considera ca in zone geografice cu un climat asemanator ar trebui, in mod normal, sa se regaseasca boli specifice, in acelasi procent. “Realitatea dovedeste insa ca nu e asa. (…) Chestiunea curentului tine de individ, nu de localizare, pentru ca individul actioneaza asupra locului in care se afla (el incalzeste sau aeriseste o camera, spre exemplu). Daca punem curentul intr-un context cultural diferit el va disparea complet”.
Motivul identificat de doctorul Chirciu pentru credinta romanilor in faptul ca “trage curentul” se datoreaza faptului ca “la noi e frecvent intalnita tendinta de supra-protectie, prin supra-imbracare sau incalzirea excesiva a locuintei, spre exemplu”.

Pentru a te proteja de curent solutia este simpla. “Trebuie promovat un stil de viata sanatos: sa traim in camere aerisite, cu temperatura interioara nu ridicata, apa cu care te speli sa nu fie fierbinte, sa facem gimnastica dimineata in fata geamului larg deschis. In aceste conditii, organismul nu va mai avea raspunsuri inadecvate la un simplu curent de aer”, spune doctorul Catalin Chirciu.
Acesta crede ca in primul rand parintii trebuie educati, iar lor le transmite: “nu pune bebelusului o caciula pe cap daca tu nu porti. Nu imbraca pe copil cu un pulovar, daca tu esti in tricou”.



luni, 11 ianuarie 2010

Toxoplasmoza la gravide si nu numai

Cu Matei am avut o sarcina fara probleme (ma rog, cu un mic risc de pierdere prin luna a treia, din fericire neconcretizat), iar prima doctorita care m-a monitorizat a considerat ca la varsta asta si avand in vedere evolutia buna nu e necesar sa imi faca prea multe teste. In afara de 2 ecografii si analizele de sange obisnuite, pana in luna a opta cand am schimbat doctorita nu facusem nimic. Norocul meu ca am dat peste una care face lucrurile ca la carte si care m-a trimis direct la testele pentru rubeola, toxoplasma si listeria (si cred ca mai erau cateva, dar le-am sters deja de pe hard - aka memorie). Acolo supriza, ma procopsisem cu o toxoplasma extrem de activa. Marele noroc a fost, culmea, ca nefacand analizele la 3 luni, cand ar fi trebuit, le-am facut exact dupa ce am luat-o - pentru ca era proaspata, de prin luna a saptea. Am facut tratament cu antibiotic, care tratament bloca accesul toxoplasmei la fat, Matei a scapat fara sa o ia (desi in ultimul trimestru de sarcina riscul sa se transmita la fat e cam de 60%) si totul s-a terminat cu bine. Cam in ce hal o bagasem pe maneca nu cred ca mai trebuie sa spun.

Pentru cine nu stie ce e toxoplasma (denumire completa Toxoplasma Gondii sau Hominis), e vorba de un parazit care in general locuieste in pisici, insa poate ajunge si trai bine mersi si in alte animale cu sange cald, incluzand oamenii. Caror oameni nu poate sa le provoace nici o problema, cu conditia sa nu fie la stadiul de fat sau sa aiba imunitatea compromisa (purtatori de HIV sau cei care iau medicatie imunosupresoare). In cel mai rau caz unele persoane care iau toxoplasma au o perioada simptome asemanatoare cu gripa.

Toxoplasmoza are o faza acuta, dupa care corpul dezvolta anticorpi, ceea ce duce la imposibilitatea de a mai lua inca o data parazitul sau de a-l transmite la fat.

De ce e atat de periculoasa? Pentru ca, daca mama se infecteaza in perioada sarcinii, transmiterea infectiei la fat nu ramane fara urmari, iar urmarile intra in categoria afectiuni cerebrale si oculare si oscileaza de la microcefalie, hidrocefalie, orbire, la avort spontan sau moartea fatului. Riscul trasmiterii creste o data cu evolutia sarcinii, insa efectele sunt mai mari in prima parte a sarcinii.

In concluzie, analiza pentru toxoplasma e obligatorie inainte de a ramane insarcinata (sau imediat dupa, daca sarcina n-a fost planificata), pentru a vedea daca exista anticorpi. Daca exista, viitoarea mama poate sta linistita; daca nu exista, trebuie respectate cateva reguli pentru a evita infectia, iar parerea mea e ca analiza ar trebui repetata in timpul sarcinii (eu fiind cel mai bun exemplu ca poti sa te trezesti cu asa ceva oricand).

Reguli pentru a evita infectia:
- chiar daca pisicile sunt singurele gazde permanente ale parazitului, daca pisica nu a iesit niciodata din casa si nu i s-a dat carne cruda este imposibil sa il ia de undeva; si chiar daca e purtatoare, transmiterea la stapani se face numai prin fecale, si nu cred ca foloseste nimeni masa din bucatarie ca sa-i curete nisipul pisicii. Oricum, preventiv, folositi manusi si masca atunci cand ii schimbati nisipul si faceti operatiunea asta intr-un loc dedicat, nu in bucatarie sau in alte locuri unde poate intra in contact cu mancarea (ideal este sa faca altcineva acest lucru inainte si in timpul sarcinii). Eu nu-s deloc un fan al pisicilor, dar ideea fixa ca trebuie sa renunti la pisica daca ramai gravida nu are o baza stiintifica, cu conditia sa respecti niste reguli de igiena.
- in timpul sarcinii, dar si inainte, mancati carne bine preparata si spalati foarte bine fructele si legumele. Cum eu nu am treaba cu pisicile, singura sursa a infectiei la mine a fost cel mai probabil o salata insuficient spalata (da, nu am rabdare sa spal salata frunza cu frunza, numai o balacesc intr-un lighean cu apa - off topic, mie si lui Andrei ne trebuie o nevasta)
- daca faceti gradinarit, folositi manusi si spalati-va bine pe maini cand ati terminat (la fel si dupa schimbarea nisipului pisicii sau dupa ce ati gatit carne cruda)

Daca are cineva probleme de genul acesta sau vrea informatii suplimentare trimiteti-mi mail. Desi personal sper sa nu pateasca nimeni asa ceva.

vineri, 8 ianuarie 2010

I-am taiat motul la Olivo

Azi mi-am dat seama ca am uitat de aniversarea noastra de un an care a fost acum 2 zile. Dupa ce am uitat de ziua de nume a copilului, dupa care de cea a sotului, asta nu pare cea mai mare problema.
Asadar, la multi ani, sa ne traiasca, sa se faca mare si sanatos, la fel ca toti clientii lui.
Ma duc sa sarbatoresc cu niste colete.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Film horror: cum isi cheltuie romanii banii

Azi am vazut un studiu Nielsen despre cum si-au cheltuit romanii banii in 2009. Din cate tocmai ne-a spus Institutul National de Statistica, romanii dau 72,5% din venit pe consum. E o cifra uriasa, comparativ cu ce se intampla intr-o tara, sa zicem, normala, unde cifra e de 40%. Dar ceea ce e cu mult mai interesant e cum isi cheltuie romanii cei 72,5% din banii castigati.
Pai:
O treime din banii romanilor se duc pe bauturi racoritoare (sper sincer ca si apa minerala intra aici), bauturi alcoolice si dulciuri. Inca un sfert (da, 26%, mi se pare o cifra naucitoare) se duc pe tigari. Bem, fumam si facem ulcer. Diabet, arteroscleroza, accidente cerebrale, infarcturi - eu asta vad din graficele de aici.
A, si produsele de ingrijire personala consuma 5% din venituri, cam cat cafeaua, si cu siguranta mult mai putin decat carnea. Asa ca, dragele mele Roxana, Sideris, Mamica Bio.. cred ca ne-am apucat de domeniul gresit. Viata viitoare imi fac business pentru viciosi. Vand fan.

marți, 5 ianuarie 2010

Test pentru determinarea tipului de ten - si produsele potrivite pentru fiecare tip

La Olivo avem (deocamdata) vreo 8 creme de fata, 2 seruri, 2 creme de ochi plus unt de shea si cacao. Asta ar trebui sa acopere cam toate nevoile de ten, daca oamenii ar fi intotdeauna lamuriti ce fel de ten au. Marea surpriza este ca multe din femeile (si sa nu mai vorbim de barbati) care ne sunt cliente nu stiu ce tip de ten au. Daca isi cumpara crema de la un reprezentant Olivo sau direct de la noi (targ sau showroom), intrebam una alta si ne dam seama cam de ce ten e vorba. Dar daca iti cumperi online?

In mare, tipurile de ten sunt urmatoarele: gras, mixt, normal, uscat si sensibil, la care se adauga tenul matur. Din experienta mea, cele mai multe persoane au tenul mixt sau uscat/sensibil. Fericitii cu ten normal sunt mai rari, dar si acest tip de ten incepe sa faca probleme o data cu varsta. Tenul are tendinta sa se usuce o data cu varsta, asadar un ten gras la 20 de ani va deveni cel mai probabil un ten mixt la 30 si mixt/matur la 40.

Cum determinam tipul de ten? Am scris mai jos un set de intrebari, in functie de raspunsuri faceti totalul si vedeti la care tip de ten (a, b, c, d sau e) aveti mai multe variante.

1. Daca va spalati cu apa si sapun sau alta solutie de curatare, cum va simtiti fata?
a. uscata si stransa
b. curata si placuta
c. uscata si cu mancarimi
d. relativ confortabila
e. uscata in unele zone si confortabila in altele

2. Cum va simtiti fata dupa demachiere?
a. relativ confortabila
b. curata si placuta
c. uneori confortabila, uneori ma mananca
d. destul de grasa
e. curata in unele one, grasa in altele

3. Cum va arata tenul la jumatatea zilei?
a. imi apar pete uscate
b. proaspat si curat
c. imi apar pete uscate si zone inrosite
d. imi luceste toata fata
e. imi luceste zona T

4. Cat de des va apar iritatii sau cosuri?
a. foarte rar
b. ocazional, numai in timpul menstruatiei
c. ocazional
d. des
e. des - in zona T

5. Cum va simtiti fata dupa utilizarea lotiunii tonice?
a. ma inteapa
b. nu am probleme
c. ma inteapa si ma mananca
d. mai proaspata
e. mai proaspata in unele zone, dar ma inteapa pe alocuri

6. Cum va simtiti dupa aplicarea unei creme grase de noapte?
a. foarte confortabil
b. confortabil
c. uneori confortabil, insa uneori mi se irita tenul
d. ma face sa imi simt fata foarte grasa
e. imi simt pielea grasa in zona T si confortabila in celelalte zone

Rezultate: majoritatea a: ten uscat; majoritatea b: ten normal; majoritatea c: ten sensibil; majoritatea d: ten gras; majoritatea e: ten mixt.
Daca va ies 3 si 3 inseamna ca aveti o combinatie (ten uscat si sensibil sau normal spre uscat, de exemplu).
In ceea ce priveste tenul matur, se poate considera asa dupa 30 de ani, in functie de tipul de ten. Un ten uscat sau sensibil se va rida mai repede decat unul gras, datorita deshidratarii, asadar are nevoie de ingrijire antirid mai devreme decat cel gras.


Caracteristicile tipurilor de ten

Ten uscat: se simte aspru, uscat, strans, porii sunt foarte fini. Dupa spalare se simte nevoia puternica de hidratare. Tenul uscat are de multe ori un aspect nesanatos, cu riduri fine, se irita si imbatraneste usor.
Sfaturi: spalati-va fata dimineata cu o spuma usoara, iar seara demachiati-va cu un demachiant hidratant. Curatati-o prin tamponare usoara. E de preferat sa evitati apa de la robinet, folositi apa imbuteliata, obligatoriu rece sau calduta (niciodata fierbinte). De asemenea, evitati sapunurile obisnuite si produsele cu SLS. Folositi o crema puternic hidratanta ziua, iar dupa 30 de ani o crema hidratanta cu efect antiimbatranire si o crema de noapte. Seara dupa baie aplicati uneori un ulei natural hidratant (de exemplu de masline sau migdale). Folositi saptamanal o masca de hidratare nutritiva si una de exfoliere. Evitati camerele supraincalzite, aerul conditionat, schimbarile bruste de temperatura si folositi umidificatoare de camera. Nu iesiti niciodata afara fara sa va dati cu o crema puternic hidratanta si folositi crema de noapte cu minim jumatate de ora inainte de culcare. Nu fumati si beti minim 2 litri de apa pe zi.
Recomandari de produse de ingrijire pentru tenul uscat:
- ten uscat tanar (sub 30 ani):
crema organica de zi pentru ten uscat si sensibil Bioselect
unt de shea pur nerafinat
- ten uscat matur (peste 30 ani)
crema organica de zi pentru ten uscat si sensibil Bioselect
crema organica de zi regeneratoare Olivellenic
crema organica regeneratoare 24 ore Bioselect
unt de shea pur nerafinat
crema de noapte antiimbatranire Olivellenic
Alte produse de ingrijire:
spuma organica pentru curatarea fetei Bioselect
masca organica pentru calmare si hidratare Bioselect
masca organica pentru fermitate

Ten normal: cel mai putin problematic tip de ten, nu prezinta urme de sebum dar nici senzatia de uscaciune. Pielea este elastica, arata bine si imbatraneste greu.
Sfaturi: spalati-va fata dimineata si seara cu un sapun sau gel de curatare speciale si folositi o lotiune tonica usoara pentru a mentine porii inchisi. Folositi o crema hidratanta ziua care include si filtre UV. Folositi o masca de hidratare sau exfoliere o data la 2 saptamani. Evitati caldura indreptata direct catre fata, inclusiv uscatoarele de par.
Recomandari de produse de ingrijire pentru tenul normal:
- ten normal tanar (sub 35 ani)
crema organica de zi Olivellenic
- ten normal matur (peste 35 ani)
crema organica de zi Olivellenic
crema organica regeneratoare 24 ore Bioselect
unt de shea pur nerafinat
crema de noapte antiimbatranire Olivellenic
Alte produse de ingrijire:
spuma organica pentru curatarea fetei Bioselect
demachiant organic Bioselect
lotiune tonica organica Bioselect
masca organica pentru fermitate

Ten mixt: este cel mai greu de intretinut tip de ten, deoarece exista practic doua tipuri opuse de ten pe aceeasi fata. De cele mai multe ori tenul mixt inseamna o zona T grasa (frunte, nas si barbie) si obraji cu piele uscata (sau in cel mai bun caz normala). Porii sunt mai mari decat ar trebui, mai ales in zona nasului, si in multe cazuri apar cosuri. Intretinerea acestui tip de ten implica mentinerea unui nivel bun al sebumului in zonele grase si hidratarea in acelasi timp a zonelor uscate.
Sfaturi: folositi un demachiant usor de 2 ori pe zi. Folositi o crema puternic hidratanta numai pe zonele uscate sau o crema hidratanta pentru ten mixt. Cautati creme care contin vitamina A, ca ingredient independent, sau ingrediente care o contin (ulei de masline, unt de shea) - vitamina A normalizeaza tenul.
Recomandari de produse de ingrijire pentru tenul mixt:
- ten mixt tanar (sub 35 ani)
crema organica de zi pentru ten gras si mixt Bioselect
- ten mixt matur (peste 35 ani)
crema organica pentru ten gras si mixt Bioselect
crema organica de zi regeneratoare Olivellenic
crema organica regeneratoare 24 ore Bioselect
unt de shea nerafinat pur cu geraniu
Alte produse de ingrijire:
spuma organica pentru curatarea fetei Bioselect
demachiant organic Bioselect
lotiune tonica organica Bioselect
masca organica pentru calmare si hidratare Bioselect

Ten gras: este problematic, deoarece luceste, mai ales de la jumatatea zilei, are porii mari si de multe ori acnee (inclusiv pe zone gen spate si piept). Partea pozitiva este ca acest tip de ten imbatraneste si capata riduri cel mai greu.
Sfaturi: curatati fata de 2 ori pe zi cu apa calda (apa calda indeparteaza mai usor excesul de sebum) si un gel de curatare sau sapun naturale. Folositi o crema hidratanta usoara. Dupa 30 de ani aplicati o crema de noapte in zona ochilor, gurii si pe gat. Nu va spalati fata de mai mult de trei ori pe zi pentru a forta uscarea pielii, aceasta nu va face decat sa produca si mai mult sebum pentru a-l compensa pe cel curatat (ca si in cazul parului gras, care de asemenea nu trebuie spalat prea des). Demachiati-va cu un demachiant pe baza de uleiuri naturale, acestea absorb cel mai bine sebumul; aplicati apoi o lotiune tonica astringenta, insa fara alcool. Folositi un exfoliant facial de 2 ori pe saptamana si o masca cu argila de 2-4 ori pe luna. Alimentatia este de asemenea importanta in cazul tenului gras, asadar consumati cantitati mici de carbohidrati, evitati grasimea animala si mancarea prajita.
Recomandari de produse de ingrijire pentru tenul gras:
- ten gras tanar (sub 35 ani)
crema organica de zi pentru ten gras si mixt Bioselect
- ten gras matur (peste 35 ani)
crema organica de zi pentru ten gras si mixt Bioselect
unt de shea nerafinat pur cu geraniu
Alte produse de ingrijire:
scrub exfoliant organic Bioselect
masca organica pentru calmare si hidratare Bioselect

Ten sensibil: caracterizat printr-o piele subtire, care sufera si la soare (se arde usor) si la frig sau vant. Este afectat si de schimbarile de temperatura, detergenti, cosmetice care contin ingrediente nocive, inclusiv alcool. In general tenul sensibil este uscat, insa nu obligatoriu, se inroseste, apar pete, face alergii.
Sfaturi: pielea sensibila trebuie obligatoriu protejata cu o crema nutritiva cu filtre UV. Dintre toate tipurile de ten, tenul sensibil trebuie sa se fereasca cel mai mult de cosmeticele cu ingrediente chimice nocive, mai ales cu parfum alergen sau alte ingrediente alergene (parabeni, SLS etc). Dimineata curatati-o cu un sapun foarte usor si apa calduta, si uscati-o prin tamponare cu un prosop moale din bumbac. Seara folositi o crema nutritiva. Nu aplicati niciodata un produs de ingrijire, machiaj sau parfum fara a-l testa pe o zona redusa a pielii.
Recomandari de produse de ingrijire pentru tenul sensibil:
- ten sensibil tanar (sub 30 ani)
crema organica de zi pentru ten uscat si sensibil Bioselect
unt de shea pur nerafinat
- ten sensibil matur (peste 30 ani)
crema organica de zi pentru ten uscat si sensibil Bioselect
crema organica de zi regeneratoare Olivellenic
crema organica regeneratoare 24 ore Bioselect
unt de shea pur nerafinat
crema de noapte antiimbatranire Olivellenic
Alte produse de ingrijire:
spuma organica pentru curatarea fetei Bioselect
demachiant organic Bioselect
lotiune tonica organica Bioselect
scrub exfoliant organic Bioselect
masca organica pentru calmare si hidratare Bioselect
masca organica pentru fermitate

duminică, 3 ianuarie 2010

Cum se ingrijeste un brad in ghiveci



LATER EDIT (in mai 2015 adica):

Dupa 2 braduti in ghiveci care au sfarsit prin a se usca prin luna aprilie pentru ca nu i-am udat cum trebuie, nu i-am scos afara cand trebuie si nu i-am plantat la timp, anul acesta bradutul nostru in ghiveci nu numai ca a supravietuit dar a si devenit primul copac din curtea noii case. Suprinzator, avand in vedere ca e brad normandian si nu romanesc si rata de succes la plantarea acestora e de maxim 20%.
Ce am facut:
- cat a fost in casa l-am udat zilnic cu un litru de apa in jurul radacinii si i-am stropit crengile cu pulverizatorul tot zilnic
- l-am tinut in casa numai o luna, apoi in ianuarie l-am scos pe balcon (balconul nu e inchis, dar nu a inghetat)
- cat a fost pe balcon l-am udat mai rar, cam de doua ori pe saptamana si nu i-am mai stropit crengile; nu l-am udat deloc in zilele foarte friguroase
- l-am plantat la inceputul lui martie in pamant foarte umed; l-am plantat inainte sa faca muguri
Acum are mai mult de 2 luni de la plantare si pare sa o duca foarte bine. Nu l-am udat dupa plantare (ideal este sa fie udat des pana se prinde) pentru ca nu locuim inca acolo, dar a fost sezon destul de ploios si i-a ajuns apa.

 Si acum articolul original, scris dupa ce am luat primul bradut:

Acum ca avem brad in ghiveci trebuie sa stim si ce sa facem cu el. Nu e foarte complicat, dar sunt cateva reguli care trebuie respectate:

- in primul rand, bradul trebuie udat. N-am reusit sa gasesc o informatie unica despre cantitatea de apa necesara si frecventa udarii, informatiile sunt diferite de la site la site. Cantitatea pare sa fie de 1 litru la un brad de 1-1,5 metri, iar frecventa e de la zilnica la de 2 ori pe saptamana. Parerea mea e ca ar trebui urmarit cat de umed este pamantul din jurul radacinii, iar udarea sa se faca in functie de aceasta (pamantul din ghiveci nu trebuie lasat sa se usuce). Udarea se face in jurul trunchiului, iar vasul in care este plantat bradul trebuie sa aiba gauri de scurgere si o farfurie in care sa se poata scurge apa in exces.
Eu imi ud plantele in timpul iernii o data pe saptamana (tinute in casa), iar vara de 2-3 ori pe saptamana in functie de temperatura (pe balcon). Bradul acum il ud de 2 ori pe saptamana, cate 1 litru in jurul radacinii.

- bradul trebuie tinut departe de sursele de caldura, si preferabil la o temperatura rezonabila pe perioada cat e decorat (personal nu cred ca o temperatura peste 23 grade poate face bine cuiva, nu numai copacilor in ghiveci); dupa ce il despodobiti mutati-l intr-o incapere cu temperatura mai scazuta decat in casa (garaj, balcon inchis).

- daca doriti sa il plantati, mai intai trebuie sa il (re)obisnuiti cu exteriorul, prin mutarea pe balcon sau garaj. Plantarea se face la inceputul primaverii (adica in martie). Pentru plantare alegeti un loc neexpus direct soarelui sau vantului (de exemplu, daca il plantati langa bloc, alegeti partea de nord a acestuia). Plantati-l intr-o zona unde mai sunt copaci (nu singur in mijlocul campului, bradul n-are vocatie de stejar).

- daca doriti sa il pastrati pentru anul urmator, mutati-l intr-un ghiveci mai mare, cu mult ingrasamant, tineti-l in aer liber (pentru cei care n-au curte, pe balcon) si udati-l des.