marți, 28 septembrie 2010

Let's do it Romania, varianta Campulung

Spre rusinea mea, participarea la evenimentul de strangere a gunoaielor aruncate de romanii nesimtiti nu era in plan, pentru ca weekendul acesta am fost la nunta unuia dintre cei mai buni si vechi prieteni. Si cum nunta la Campulung = chef care incepe de vineri si se termina duminica dimineata, m-am gandit ca nu-s in stare sa ma tarasc mahmura pe vreun deal la adunat PET-uri. Dar cum nu e pentru cine se pregateste ci pentru cine se nimereste, la cheful de vineri seara un alt prieten din copilarie m-a anuntat ca s-a inscris pe lista voluntarilor impreuna cu jumatatea, ca sa curete o poiana in care de altfel am facut multe picnicuri cand eram mica. Pai si puteam sa ma abtin? nu prea, asa ca i-am luat de o aripa pe Andrei si prietena venita in vizita din Italia (din ciclul "Discover the Carpathian garden. And the garbage in it".) si ne-am prezentat la adunat gunoaie. E drept ca ceva mai tarziu, cand Mihai si Ileana stransesera deja o gramada, dar totusi cu folos.


Pe scurt: s-au strans 16 saci de gunoi dintr-o poiana nu mai mare decat un teren de fotbal, dintre care unul de pampersi, trei de sticle si cutii de bere, iar restul de PET-uri, haine si incaltari. O mare parte din ele nu pareau genul de gunoi pe care il lasi dupa un picnic, ceea ce inseamna ca oamenii vin cu gunoiul pe deal si il lasa acolo. De ce ai urca un deal si te-ai duce in padure sa faci chestia asta, cand poti macar sa-l lasi pe drum sa-l ia vreo masina de gunoi, ma depaseste complet. Iar aia cu deversatul pampersilor a fost maxima.
In rest, organizare defectuoasa, a trebuit sa caram sacii cu masinile pana intr-un loc unde venea masina de gunoi, nu ni s-au dat suficienti saci, iar manusile erau partial folosite. Ca sa nu mai spun de faptul ca in Campulung au fost foarte putini participanti, ceea ce ma face sa-mi fie pur si simplu rusine.
Pe de alta parte, desi a plouat si am ajuns plini de noroi la slujba de cununie de la biserica, iar Ileana era sa vomite dupa ce a adunat sacul de pampersi, sentimentul a fost foarte fain. Si poiana arata din nou de parca ar fi din natura.


P.S. Daca vi se pare ca zariti in poza niste bucati mici de polistiren expandat, sa stiti ca e din cauza ca a fost imposibil de adunat integral. Din nou, nu inteleg de ce ar veni cineva cu asa ceva pe deal si s-ar mai si chinui sa-l faca praf. Oricum, speram ca o sa-l foloseasca pasarile la cuiburi sau asa ceva.

2 comentarii:

  1. Stiu ca tu esti din Campulung, dar nu vrei sa organizam o actiune de curatare a vaii Argesului? Este una dintre marile mele dorinte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca logistic deocamdata ne depaseste, dar putem sa ne gandim la asta din timp. Orice chestie de curatat e buna :D

    RăspundețiȘtergere