luni, 12 iulie 2010

Cainii vagabonzi - intre simpatia fara efort si victimele fara vina



Sa stabilim ceva clar de la inceput: eu sunt genul de om care daca are vreo insecta in casa (alta decat gandacii de bucatarie) o alearga pana o convinge sa iasa afara, fara sa-mi treaca prin cap ca ar fi mai usor s-o omor. Nu inteleg hobby-uri ca vanatoarea si toata copilaria m-am prezentat acasa cu diverse animale adunate de pe strazi, din care n-am putut sa pastrez niciuna pentru ca mama se pare ca nu suporta animalele decat in farfurie. Astept momentul cand voi avea curte pe langa casa ca sa imi iau un dulau, desi am o presimtire ca voi ajunge sa am vreo 3-4, ca sa recuperez vremurile cand nu puteam sa iau acasa un catel amarat; in apartament insa nu mi-as lua caine pentru ca plimbarea lui e o responsabilitate prea mare pentru programul meu si nu vreau sa chinui bietul animal. Plus ca nu incape in topcase ca sa poata veni in excursiile cu motorul.

Asadar sunt ultimul om care ar vrea sa chinuie sau sa omoare un animal, mai ales un caine. Insa, pe de alta parte, am o problema mai mare: in ultimele luni era sa fiu muscata de cel putin 5 ori. Ultima oara am avut noroc de niste barbati care au fugarit cainii si erau sa fie ei muscati pentru asta (s-a intamplat intr-o parcare in miezul zilei). Alta data in fata blocului meu, de haita care salasluieste in parcarea magazinului Titan. Alta data in fata blocului Andreei, am asteptat jumatate de ora sa vina niste "cunoscuti" ai cainilor ca sa ma pot apropia de propria mea masina sa plec. De fiecare data erau caini comunitari, cu semn pe ureche, din cei pe care ii ingrijesc oamenii din zona. Da, imi plac cainii. Dar imi plac mai mult picioarele mele in forma intreaga, imi place sa ma plimb linistita pe stradute, imi place sa merg cu bicicleta si cu motorul fara sa sara niciun animal sub roata sau pe mine, imi place sa ma plimb linistita cu copilul.

Cainii nu au ce cauta liberi pe strazi. Din pacate in Bucuresti, dar nu numai, sunt foarte multi oameni dezradacinati de la tara care si-au pastrat obiceul de a avea animale pe langa casa si de a pune gardulete cu care sa-si marcheze proprietatea, numai ca aici "pe langa casa" inseamna in jurul blocului si "proprietatea" e proprietate publica.

Ingrijitul cainilor comunitari nu e un act de omenie, e un act de neasumare a responsabilitatii. Nu cred ca poti sa te declari iubitor de animale si neiubitor de oameni in acelasi timp (daca o faci, poti sa-ti pui problema ca s-ar putea sa fii sociopat). Pentru ca a intretine un animal care traieste pe strada echivaleaza cu a pune niste oameni in pericol, fiindca bietul caine o sa considere ca tu si cei care il mai hraniti sunteti stapanii lui iar el e dator sa va apere, si va ataca oamenii care intra in aria pe care el stie ca trebuie sa o pazeasca.

Solutii? cainii trebuie adunati de pe strazi. Cei care isi iubesc in mod comod si de la distanta cainii din jurul blocului sa faca bine sa isi asume responsabilitatea si sa ii ia acasa sau sa-i duca la rudele de la tara. Datul din gura tipic romanesc cu "stop sterilizarii, adunarii, eutanasierii cainilor" fara sa faci nimic altceva poate ca te face sa te simti mai bine sau mai om sau mai iubitor de animale, dar cu siguranta nu rezolva problema si tu tot un ipocrit esti.

Cainii adunati de pe strazi trebuie sterilizati, altfel va fi un neverending story. Dupa care ar trebui sa facem cu totii ceva sa-i intretinem in adaposturi sau sa ii adoptam. Nu este numai datoria primariei, este si datoria noastra. Singura datorie pe care o vad exclusiv a primariei este de a stabili niste amenzi foarte mari pentru cei care revendica un caine ca apoi sa-l lase din nou pe strada. Asta nu e numai iresponsabilitate, este si lipsa de omenie.

Exista asociatii pentru protectia animalelor, o parte dintre ele sunt inscrise la Charitygift.ro ca destinatari ai donatiilor incluse in cumpararea anumitor produse: asociatia Cutu-Cutu, care sterilizeaza si da caini spre adoptie, asociatia Robi, care vor sa construiasca un adapost temporar pentru cateii gasiti si sterilizati, fundatia Daisy Hope, care administreaza un adapost pentru animale, si asociatia GIA. Catre oricare dintre ele se poate dona prin cumpararea unui produs de la CharityGift, dar si direct. Si, chiar daca nu poti adopta un animal sau nu ai bani de dat, poti ajuta donand mancare sau alte obiecte, facand voluntariat, chiar si temporar, sau promovand adoptiile de animale si aceste asociatii pe site-ul sau blogul personal.

O alta initiativa foarte faina mi se pare AdoptiiCaini.ro, un site pe care exista cateva mii de catei din toata tara pe care ii puteti lua acasa, dar si multe alte informatii.

De fapt asta e singura solutie. Primaria si asociatiile trebuie sa-i adune si sterilizeze, iar noi trebuie sa-i adoptam. Si, daca n-aveti cum, v-ati gandit vreodata ce frumos ar fi un catelus pe post de cadou?

Un comentariu:

  1. Eu am adoptat un caine sterilizat acum cativa ani. Era un pui. De la un adapost de la marginea Bucurestiului, prin Berceni, nu mai retin cum se chema adapostul. Nu imi pare rau, ba dimpotriva. Nu as vedea viata fara el. E foarte, foarte inteligent, l-am dresat un pic, merg cu el in Herastrau la alergat cateodata, fara sa tip dupa el 10 minute sa se reintoarca langa mine. Ne-a darut atata drogoste in acesti ani, incat, repet, fara el cred ca viata nostra nu era la fel de frumoasa in acesti ani. E mai intelgent decat multi caini de rasa. Insa eu am curte. Daca nu aveam, nu cred ca puteam sa-l iau.

    RăspundețiȘtergere