miercuri, 21 aprilie 2010

Promotie bio la Cora

Am trait s-o vad si pe-asta. Sambata am ajuns in sfarsit la cumparaturi, ca de cand umblu pe la targuri frigiderul a devenit o chestie de decor. Intru eu in Cora, ma lovesc de niste frigidere pe care scria mare produse bio. Si nu numai, mai erau si niste rafturi pline cu munti de chestii bio, aproape ca m-am frecat la ochi ca am zis ca nu vad bine. Dar cum nu se invartea nimeni pe langa ele situatia a inceput sa para verosimila, asa ca mi-am bagat si eu nasul. Preturile nu erau deloc de promotie, in sensul ca uitasera sa le si reduca de la pretul obisnuit, dar macar pentru impactul vizual si educarea publicului chiar mi s-a parut o chestie utila.
Noi am plecat cu niste oua eco, produse de Cortina jud. Olt (asta cu ouale chiar mi se pare important sa fie eco sau dintr-o sursa sigura de la tara), unt bio de la La Dorna (pe asta il cumpar tot timpul, ma deranjeaza ca au numai cu 82% grasime si nu si cu 65, dar asta e) si branzica Andechser pentru Matei, provenienta Germania. Astept sa scoata La Dorna gama completa bio (deocamdata am vazut si cascaval, lapte stiu ca au si e ok), poate are niste preturi mai rezonabile ca cele de import.
Preturi: 10 oua ecologice 10.18 lei, unt 8.39 lei, branzica 7.45 lei.
Am vrut sa le fac si poze dar evident ca nu apuc, asa ca am zis ca mai bine scriu postarea pana nu se termina promotia.

6 comentarii:

  1. Am vazut crema ismene intr-un plafar de langa mine! era 47 de ron! devii un mogul!:))

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu imi iau doar oua ecologice. Astea din Cora au un pret bun, e bine ca s-au gandi sa bage produsele astea si in supermarketuri.
    Eu initial luam oua eco de la Matache cand faceam piata de la un magazin bio cu 11 lei dar de ceva vreme nu mai aduc, apoi am luat din Amzei cu 12 lei, ultima oara de la Pukka cu 13 lei si azi am vazut ca la un magazin bio de langa cismigiu era 14 lei si mi s-a parut prea mult.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu consum oua eco. Si chiar suna tentant ofera celor de la Cora :). Parca-mi face cu ochiul oferta de la branzica asta pt ca am si putina pofta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Si pe mine ma bucura oferta bio din Cora. Eu am luat suc de rosii, cacao si zahar brun. Toate foarte gustoase, dar cam scumpute.

    In care Cora ai vazut tu promotia? Ca eu am fost alaltaieri intr-unul si nu era :D

    RăspundețiȘtergere
  5. untul e f bine ca are 82% grasime - daca are mai putin e ceva artificial inclus acolo
    eu iau unt alpen butter fiindca e facut din smantana proaspata, nepasteurizata

    lapte bio la dorna am vrut si eu sa iau, dar e uht...asa ca imi iau lapte nepasteurizat

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna erzebet,

    de unde sti ca untul alpen butter este facut din smantana nepasteurizata? Si eu sunt un mare fan al lactatelor nepasteurizate dar m-as mira ca alpen butter sa faca parte dintre acestea.

    RăspundețiȘtergere