luni, 15 februarie 2010

Respectele mele

Mama mea, care este de altfel o femeie de cariera suficient de pasionata de cercetarea stiintifica incat sa inventeze solutii biologice de combatere a cancerului vitei de vie la 70 de ani, a avut intotdeauna o parere usor dispretuitoare fata de femeile care nu au lucrat niciodata pentru ca au stat acasa sa-si creasca copiii. O activitate pe care ea o asociaza cu comoditatea, desi in primii mei 7 ani eu am stat la bunica la Campulung si nu a prea stiut cam cu ce se mananca crescutul unui copil mic.

Tocmai pentru ca nu mi-as dori ca lui Matei sa i se intample ca mie, care cand a murit tata la 8 ani nu prea stiam cine e ala, incerc sa stau cat mai mult cu el, si eu si Andrei. Acum are aproape 2 ani, din care si-a petrecut, zic eu, cam 90% din timp cu noi. Problema este ca devine din ce in ce mai interactiv, iar timpul in care sunt in preajma lui trebuie sa ii fie dedicat in intregime, lucru care la un moment dat devine usor epuizant. Pe de alta parte, mie imi place atat de mult sa lucrez, incat cateva zile fara o activitate sustinuta deja ma deprima. Mi-e foarte dor de zilele cand plecam noaptea de la firma, ma duceam dimineata si intram direct in proiecte, intalniri si sedinte (suna aberant, dar cata vreme nu trebuie sa fac asta non-stop, si mai ales fara sefi, lucrurile astea pe mine ma fac fericita). Nu numai atat, dar ma obosesc mult mai putin.

Ce vroiam eu de fapt sa spun este ca un job de manager cu volumul aferent de munca si responsabilitate (daca ai si inclinatie spre asa ceva) este infinit mai usor decat cel de mama full-time. Asa ca am toata admiratia pentru mamele care stau acasa pe termen lung sa isi creasca copiii, isi petrec ziua jucandu-se cu ei, invatandu-i, aratandu-le lucruri, facandu-le bunatati, ingrijindu-i. Respectele mele, doamnelor, orice ar scrie vreodata pe cartea mea de vizita, pe langa voi sunt doar o incepatoare.

3 comentarii:

  1. Ce frumos ai spus-o tu, Olivia!

    Totusi eu am o admiratie si mai mare pentru mamele care reusesc sa exceleze si la munca, si acasa, in familie. Nu sunt multe, dar sunt. Sa vezi omul care lucreaza cot la cot cu tine intr-un ritm si un stres infernal, cum se duce acasa dupa program si-si imbratiseaza cu drag copii si are rabdare sa discute cu ei, sa-i rasfete, sa faca temele cu ei, sa-i scoate in parc cu rolele cu o voiciune de parca tocmai s-a trezit din somn... ei uite, eu imi scot palaria in fata acestor oameni, pentru ca merita tot respectul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si asta e adevarat intru totul, insa eu am scris postul din punctul meu de vedere, fiindca mi se pare mult mult mai greu sa stai 10 ore cu un copil decat sa muncesti 10 ore, in cel mai infernal ritm. Idealul e sa faci ce-ti place, sa ai cariera daca iti doresti, si sa fii o mama buna in acelasi timp. Insa mie mi-e mai usor sa incerc asta decat sa stau numai acasa.

    RăspundețiȘtergere
  3. aaaaa, atunci sa ma bag si eu in seama?
    da, stau acasa, am 2 copii, unul e la scoala, altul are 2 ani si jumate, apartam cu 2 camere, gatesc aproape zilnic cat pot de natural,nu cumpar mai nimic , incerc sa fac multe acasa (pina si sapun), ii scot afara cat pot de mult zilnic...., offff ar fi multe de spus, DAR ESTE FFF GREU, sunt si in somaj....!!1 e fff greu.
    clara.

    RăspundețiȘtergere