sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Am un copil. Ma intorc la lucru? stau cu el acasa?

Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt workoholica. Si socially addicted. Adica genul care munceste 10 ore pe zi si chefuieste inca 5. Intr-un astfel de program nu si-a inchipuit nimeni ca o sa aiba loc si o chestie mica si haioasa numita intamplator Matei (cu numele Vlad n-a fost de acord domnul tata).
Pana sa apara sus-numitul am lucrat numai pentru altii, desi cred ca aveam vreo 13 ani cand am inceput sa visez la propria mea afacere. Pe care am tot amanat-o, din mai multe motive: n-aveam bani, n-aveam timp, n-aveam experienta, n-aveam cu cine. Dupa care a aparut Matei si mi-am dat seama ca nu o sa mai ajung niciodata in faza "plecat dimineata venit noaptea muncit nonstop".

Nu cred ca poti sa fii in acelasi timp, si sa le faci bine, mama si femeie de cariera in sensul de "cariera de multinationala", adica visul oricarui absolvent de facultate care nu stie pe ce lume e. Muncitul mult si pentru altii, mai ales pentru fabricile de gulere albe, e un sport util in prima parte a carierei. Dupa 30 de ani, ai sau nu copii, ar fi cazul sa turezi motoarele in alta directie, ceva mai utila decat imbogatitul altora care imi majoritatea cazurilor nu stiu nici macar cine esti.

Ma gandesc cum ar fi fost sa ma angajez din nou la o firma pe un job cu o mie de responsabilitati si program mai mult decat prelungit. Mi-as fi vazut copilul seara cand probabil deja dormea, l-as fi scos in parc in weekend, cand oricum as fi fost prea obosita ca sa mai am chef de harjoneala si aruncat frunze la rate, ar fi fost crescut de o bona pe care dupa o vreme ar fi confundat-o cu bunica, as fi ratat o gramada de momente unice, de mutrite si de bazaconii. As fi fost obosita, nervoasa, stresata, m-as fi simtit vinovata ca nu stau suficient cu el, ca nu sunt concentrata la munca, ca in afara de munca si casa nu mai am timp de nimic.

Suna a cosmar, nu?
Acum ma trezesc o data cu Matei, mancam, mergem la plimbare sau stam acasa, el se joaca, eu scriu mailuri. Dupa care il preia un alt membru al familiei, eu ma duc la firma, imi fac treaba, uneori ma intorc sa mananc acasa, uneori vin mai devreme si imi continui treaba de pe canapea, cu laptopul in brate. Imi organizez singura timpul, muncesc la fel de mult ca intotdeauna (de fapt cred ca mai mult), dar fara deadline-uri impuse de altii, fara program fix, fara sa-mi frece nimeni creierul cu sapun. Am zile cand stau acasa cu el toata ziua, altele cand ies cu prietenele la cafea in miezul zilei, sau cand dormim toti 3 pana tarziu. Si e minunat.

Ce incerc eu sa spun cu povestea asta e ca exista alternative. Foarte multe din femeile pe care le cunosc au o problema reala legata de intoarcerea la munca dupa ce au nascut. Ei bine, nu cred ca e neaparat necesar sa te intorci. Ce poti sa faci?

Poti sa-ti faci afacerea proprie. Ok, poate nu ai experienta de business si inainte ai lucrat ca asistent manager. Business-ul nu inseamna numai o super firma cu plan de dezvoltare pe 10 ani care sa te faca multimilionara. Exista business-uri de subzistenta, care produc suficient cat sa inlocuiasca un salariu decent. Varianta cea mai usoara si care necesita cea mai mica investitie este un magazin online, ideal unul de nisa si specializat.

Poti sa prestezi diferite servicii. Pentru asta iti trebuie expertiza pe ceva sau pur si simplu disponibilitate. Adica: daca esti jurist, poti sa faci infiintari de firme sau inregistrari de marci; daca esti contabil poti sa iei multe firme mici sa lucrezi de acasa; poti sa depui declaratii la administratia financiara si ITM sau sa prelucrezi baze de date, sa faci grafica sau sa dai consultanta pe marketing online (lista e cu titlu de exemplu, mai exista o gramada de variante).

Poti sa lucrezi de acasa. Exista firme (mai ales in perioada asta) care au nevoie de angajati care sa faca anumite lucruri, insa costurile unui angajat full-time si ale logisticii aferente (birou, calculator) sunt prea mari. De fapt in orice tara civilizata lucrul de acasa este foarte raspandit si considerat extrem de eficient, si incepem sa prindem si noi trenul asta.

Nu avem nevoie nici de sigla unei super-firme pe cartea de vizita si nici de un salariu mare care ne costa tot timpul si pe care il dam apoi pe bone si pe tot felul de lucruri pentru copil menite sa compenseze ca mami nu e acasa cat ar trebui.

Diana spunea ca daca tot iei din timpul pe care ar trebui sa-l petreci cu copilul ca sa muncesti, macar sa valoreze suficient munca aia (de fapt ea mi-a inspirat acest post). Eu cred ca decat sa dai timp mult pe bani multi, mai bine putin timp pe un venit rezonabil. Oricum ar fi, eu nu am fost niciodata asa de impacata ca am facut alegerea corecta.

joi, 26 noiembrie 2009

Urasc politica pe blog, dar si mai tare urasc comunistii

Mi-e tare frica sa nu ma intorc de unde am plecat. Asa ca scuze, este singura data cand va fi ceva politic pe blogul asta. Ceva ce trebuie vazut. Si gandit. Si simtit. Ii lasam sa vina inapoi?

marți, 24 noiembrie 2009

Ridurile din zona ochilor si prevenirea lor



De ceva vreme a inceput sa-mi atraga atentia problema ridurilor din jurul ochilor. De ce? pai:

Motivul 1: avem la Olivo o crema antirid pentru ochi care se vinde mai bine decat orice alta crema de fata, ceea ce inseamna ca multa lume are problema asta si solutii se gasesc putine.

Motivul 2: dupa 3 targuri, cand eram la cel de la Cluj unde stateam 12 ore la targ, una pe drum si inca vreo 2-3 sa facem socoteli si organizare, deci dormeam 5-6 ore pe noapte, am observat ca imi aparusera niste riduri foarte fine, oblice, sub ochi. Panica totala, eu nu am riduri si nici nu am in plan sa fac asa ceva prea repede.
Din fericire erau riduri de oboseala, m-am intors acasa, am bagat niste somn serios, niste crema de mai sus cateva zile (dupa 3 zile nu imi mai intra in piele si asta a fost semnalul ca nu mai e nevoie) si mi-am revenit. Dar mi-am invatat lectia, desi am un istoric serios de nopti pierdute care pana acum nu lasasera nici o urma, se pare ca la 30 de ani trebuie sa incep sa ma odihnesc suficient daca nu vreau sa ajung ca un pergament egiptean.

Motivul 3: uitandu-ma cu atentie in jur am observat ca femeile tinere si foarte tinere, desi au un ten frumos, in zona ochilor au aproape invariabil riduri. Si nu e vorba de riduri de expresie, ci de riduri sub ochi, care in mod normal ar trebui sa apara dupa 30 de ani, si sa ajunga la stadiul de riduri vizibile dupa 35 sau chiar mai tarziu.

De ce apar ridurile am povestit intr-un post anterior. Practic, o data cu varsta scade cantitatea de colagen si elastina pe care o produce pielea si scade capacitatea acesteia de a mentine un nivel de hidratare bun. Alti factori care duc la aparitia ridurilor sunt: expunerea la soare, care distruge fibrele de colagen si duce la formarea in exces de elastina modificata (anormala); fumatul, care scade productia de colagen; ingredientele nocive din produsele de machiaj si de ingrijire, care agreseaza pielea, o usuca, produc iritatii si ii blocheaza functiile normale.

Pentru ca vorbim de zona ochilor, cea care suporta cea mai mare cantitate de machiaj, am analizat putin continutul produselor pe care le folosim in articolul precendent. Pe scurt, mercur, plumb, parabeni, parfum, propylene glycol, benzyl alcohol, SLES, triethanolamine, BHT sau pudra de aluminiu. Daca v-a cazut rimelul de pe gene dupa ce ati citit aceasta insiruire, puteti gasi mai multe detalii aici.

Foarte importante sunt, evident, si produsele de ingijire ale pielii sensibile din jurul ochilor. Multe creme contin parafina, un derivat petrolier care blocheaza porii si inhiba functiile naturale ale pielii. In aceasta zona mentinerea hidratarii si a productiei normale de colagen este cea mai importanta, asa ca evitati cat puteti produsele pe baza de parafina. Desigur, si ingredientele minunate din machiaj se pot gasi si in produsele de ingrijire, parfumul si parabenii fiind obligatorii la orice produs care se "respecta".

Acum ca am terminat cu ce sa nu facem ca sa evitam aparitia ridurilor, sa vedem si ce putem face ca sa nu apara:
- regula nr. 1: dormiti. Nici un produs cosmetic nu va reface ravagiile unei vieti fara somn, si ma refer aici nu numai la riduri, ci si la efectele interne asupra organismului. In functie de necesitati, dormiti 7-9 ore pe noapte.
- regula nr. 2: hidratati pielea. O piele uscata se va rida mult mai repede decat una hidratata. Folositi o crema hidratanta macar de la 20 de ani (puteti folosi aceeasi crema ca pentru ten).
- regula nr. 3: folositi ochelari de soare in perioadele cand soarele este puternic, cand faceti plaja si cand e zapada.
- regula nr. 4: combateti efectul de imbatranire al radicalilor liberi prin aplicarea de produse care contin antioxidanti (vitaminele A, E, F). Cei mai multi antioxidanti ii contine uleiul de masline, dar si untul de shea, untul de cacao, uleiul de jojoba. Folositi produsul ca atare sau in cosmetice cu concentratie mare.
- regula nr. 5: demachiati-va dimineata si seara (dimineata puteti folosi un produs care si spala fata, pentru eliminarea sebumului produs in exces peste noapte, in cazul in care aveti ten gras sau mixt). Nu dormiti niciodata machiate!
- regula nr. 6: folositi cat mai putin machiaj si cititi intotdeauna ingredientele produsului. Nu folositi produse mai vechi de 1 an, chiar daca au termen de valabilitate nelimitat. Ideal e sa folositi machiaj bio, insa in momentul de fata pana si mie mi se pare oferta de pe piata romaneasca putin cam scumpa.
- regula nr. 7: folositi o crema speciala pentru ochi daca aveti peste 30 de ani si un ser tratament daca aveti peste 40 (sau mai devreme daca este cazul). Teoretic sub 30 de ani nu aveti nevoie de crema antirid pentru ochi, decat daca nu ati respectat regulile de mai sus si efectele deja se vad.

Ingredientele nocive din machiajul de ochi


M-am apucat sa scriu un articol despre ridurile din zona ochilor, iar cand am ajuns la produsele de machiaj si efectele lor asupra pielii mi-am dat seama ca ar trebui tratat separat, pentru ca e prea mult de spus.
Zona ochilor suporta cea mai mare cantitate de machiaj, asadar sa ne uitam putin la ce contin produsele pe care le folosim:

- rimelul: multe rimeluri contin inca mercur, un metal greu, foarte toxic, cu cel mai mare grad de risc. Pielea absoarbe mercurul si-l depoziteaza in corp, provocand iritatii, reactii alergice si probleme neurotoxice. Mercurul se mai poate gasi in creioanele de ochi, sprancene, buze si rujuri. De obicei apare ca impuritate si nu ca ingredient, din aceasta cauza nu il veti gasi pe lista de ingrediente (oricum este interzis de majoritatea tarilor civilizate). Un exemplu de rimel in care mercurul se gaseste ca impuritate este, conform Cosmetic Data Base, gama L'Oreal 3D Dramatic Mascara.
Un alt ingredient foarte alergen care se gaseste in multe rimeluri, in mod total inutil as zice, este parfumul. Isi doreste cineva sa-i miroasa genele frumos?
Rimelurile mai contin propylene glycol, benzyl alcohol, SLES, triethanolamine, care se acumuleaza in corp, dau alergii si usuca pielea (ca efect combinat). Rimeluri cu cel mai mare grad de risc: Neutrogena, Max factor, Estee Lauder, Elizabeth Arden. Culmea e ca game de genul Revlon sau L'Oreal stau mult mai bine decat cele de mai sus la capitolul riscuri in ceea ce priveste toate ingredientele. Lista completa aici.

- creionul de ochi si creionul de sprancene: cum spuneam mai sus, pot contine ca impuritate mercur - aici intra unele produse Maynelline si Korres (?? desi considerate produse naturale de lux), lista completa aici . In unele creioane se mai foloseste kohl, foarte popular inca din Egiptul Antic, unde era folosit pentru machiajul de culoare neagra a ochilor. Kohl-ul, folosit de altfel si acum in multe creioane dermatografe, este de fapt plumb (ca cifra, kohl-ul contine de obicei peste 50% sulfit de plumb). Kohl-ul este interzis in Statele Unite, unde Departamentul de Stat pentru Sanatate ne recomanda sa citim lista de ingrediente ale produselor cosmetice in cautare de coloranti, iar daca nu este trecut nici unul sa nu folosim produsul.
Alte ingrediente simpatice care se pot gasi in creioanele contur sunt pudra de aluminiu si BHT-ul, ambele cancerigene si alergene (BHT-ul contine toluen). Din fericire produsele prezente pe piata noastra au un grad de risc mai mic, iar in general cel mai "neplacut" ingredient este, as ussually, parabenul.

- fardul de pleoape: primul sfat legat de acest produs, ca de altfel de toate produsele cosmetice, este sa nu va luati machiaj produs in China. Legislatia lor e usor confuza, nu trec toate ingredientele pe eticheta, si folosesc ingrediente cu grad de risc maxim. De fapt sfatul meu este sa nu cumparati machiaj produs in tari care nu au un control asupra ingredientelor, cum ar fi Turcia sau India, e pacat sa riscati afectarea iremediabila a pielii pentru un efect de moment.
Fardul de pleoape poate contine si el BHT sau pudra de aluminiu. Campionii in materie sunt de data asta Revlon si Lancome - lista.

Bomboana pe coliva sunt, evident, parabenii, care sunt folositi pentru conservare in marea majoritate a produselor de machiaj. Din nou in mod inutil, nu cred ca-si doreste nimeni un rimel care tine mai mult de 3 ani (cum sunt aproape toate). Despre parabenii cei mici si cancerigeni, parfum si multe altele puteti gasi detalii aici.

duminică, 22 noiembrie 2009

Toamna in parc, cu capul gol


Azi am numarat mai mult de o suta de copii cu caciulite, si unul fara - Matei. Pe de alta parte am numarat 100 de adulti cu capul gol, si unul cu caciula. Vorba unui olandez, pana sa ajung in Romania nu auzisem ca se poate raci de la curent. Pai la ei, unde bate vantul incontinuu, ar trebui sa transforme tara intr-un mare spital de gripati. Numai ca, surpriza, nu se intampla asa. Adaptarea la conditiile de mediu se face de la zero luni, nu de la 25 de ani, pana la care am stat cu 3 perechi de ciorapi si 2 caciulite. Oricum azi in parc nici macar vant nu era, iar la 13 grade, soare si lipsa de vant mi se pare aberant sa ai caciula.

Nu ma mai enervez, o sa am timp sa o fac atunci cand o sa se duca Matei la gradinita intre o gasca de copii crescuti dupa metoda romaneasca si care vor fi vesnic raciti. Sper ca pana atunci sa aiba un sistem imunitar suficient de bun, oricum e pe calea cea buna, ca de la domnul tati care e racit aproape non-stop nu a reusit sa ia niciodata nimic (domnul tati crescut conform aceluiasi stil romanesc).

Da, imbrac copilul la fel ca pe mine, ii pun ceva in cap cand imi pun si mie (de pe la 5-6 grade in jos), nu are fular, nu are manusi, nu are sosete groase, se tavaleste pe jos (in sensul de se joaca, nu in cel de tavalit de rasfat, ala nu se accepta), isi baga mainile in gura, pune mana pe ce vrea el cata vreme nu e o chestie chiar suspecta, dorme dezvelit la 22-23 de grade. Si e sanatos tun, desi a fost alaptat numai 3 luni si ceva (asta e singurul meu regret, dar atata a fost stocul). Eu asa am compensat anticorpii pe care n-am putut sa-i dau prin alaptare, facandu-i organismul sa-i produca singur. Si daca ma mai intreaba cineva de ce nu are copilul caciulita s-ar putea sa faca o baie cu ratele si mai nou pescarusii de pe lacul Titan.

Dar in parc a fost frumos. Am vrut sa pun 2-3 poze de exemplificare dar nu m-am putut hotari, asa ca postul asta s-a transformat in albumul "Matei si mami lobodesc prin parc". Asa zice bunicul, ca ne plimbam toata ziua ca voda prin loboda. Calomnie, dom'le..

miercuri, 18 noiembrie 2009

De astazi suntem la Ezoteric Fest Timisoara


Suntem, insemnand stand Olivo de care se vor ocupa partenerii nostri din Timisoara, PromoImages, adica Adina Nastaca. A fost o decizie pe ultima suta de metri, asa ca eu nu voi ajunge acolo, dar produsele Olivo vor fi foarte bine reprezentate, la cum o stiu pe Adina.
Targul are loc la Casa Tineretului de joi pana duminica, intre orele 10-21, si are produse bio si naturiste, chestii feng shui, terapii alternative, homeopatie si altele. Daca va duceti sa-mi povestiti si mie cum a fost.
Intre timp eu fac flotari pentru cele 5 (cinci) targuri din decembrie. Am o presimtire ca in loc de Sf. Nicolae o sa-mi serbez ziua de nastere de Sf. Ion..

marți, 17 noiembrie 2009

Diseara mergem la un chef caritabil, nu-i asa?


Diseara petrecem in scop caritabil, la aniversarea de un anisor a Charity Gift, caruia ii uram sa se faca mare si sa vanda mult mult ca sa aiba cat mai mult de donat ONG-urilor (in cazul Olivo catre Asociatia Salvati Dunarea si Delta).
Charity Gift este un proiect frumos, facut de oameni minunati (eu personal sunt fan Tea si Martha), un magazin online de lucruri frumoase si sanatoase unde fiecare produs contine o donatie. Cumperi un produs, dai niste bani catre un ONG, cel ales de furnizorul produsului (de la asociatii pentru animalute si copilasi, pana la cele de mediu sau de sprijinirea artistilor). Si nu te costa nimic in plus!
Revenind la cheful de diseara, la club Fabrica vor canta Spitalul de Urgenta, byron, Sarmalele Reci si altii, intrarea e 20 lei si se doneaza integral catre un ONG pe care il puteti vota pe site-ul Charity sau la fata locului.
Concluzia? n-am avut niciodata un pretext mai bun pentru un chef, asa ca nu e de lipsit. Voi veniti?

duminică, 15 noiembrie 2009

Ce sunt cosmeticele naturale si cum le deosebim


Natural. Bio. Eco. Organic. Natural. Termenii acestia au ajuns sa treaca pe la urechea multor oameni, si totusi ramane o necunoscuta pentru ei ce inseamna. Partea proasta e ca acesti termeni au inceput sa faca parte dintr-un trend, si acum toata lumea ii foloseste dupa cum le convine (prin toata lumea a se citi producatori si retaileri care in mod normal n-au nici o legatura cu astfel de produse).
Situatia e simpla, si in cazul in care aveti obiceiul sa le faceti si altora cultura (ceea ce e destul de probabil, de vreme ce umblati pe aici), retineti o clasificare foarte simpla:
- BIO = ORGANIC = ECO = produse fara ingrediente nocive gen parabeni, SLS/SLES, parafina, parfum alergen si altele (lista mai completa aici), si ale caror ingrediente de origine naturala provin din culturi certificate ecologic (fara ingrasaminte chimice, pesticide, poluare, si recoltate cu grija fata de natura); produsele acestea sunt obligatoriu certificate, principalele organisme de certificare fiind Ecocert, USDA, Soil Association sau AIAB/ICEA.
Nota de subsol: Ecocert are o certificare separata pe bio si eco, in functie de procentul de ingrediente organice din produs, insa in general termenul eco e acelasi lucru cu bio. Sau organic.
- NATURAL = produse fara ingrediente nocive gen parabeni, SLS/SLES, parafina, parfum alergen si asa mai departe, se aplica aceeasi lista ca cea de mai sus. Diferenta intre bio si natural consta in faptul ca nu au decat o parte sau nici unul din ingredientele naturale provenind din culturi certificate ecologic, ci din agricultura standard. Cea mai cunoscuta certificare "natural" este BDIH Germania.
Din pacate in majoritatea cazurilor termenul "natural" este folosit pentru produse care in cel mai bun caz au un ingredient natural, si acela in cantitate mica (mai nou am vazut si creme care erau niste bombe chimice care se chemau bio-crema).
Cum putem deosebi un produs natural cu adevarat de unul care se numeste asa dar nu este? citind lista de ingrediente. E suficient sa retineti: parabeni (methyl, buthyl, propyl paraben), parafina (paraffinum liquidum), parfum (eu le zic cei 3 de P, parabeni, parafina, parfum) si SLS/SLES (sodium lauryl/laureth sulfate). Mai sunt si alte ingrediente nocive, dar daca nu s-au obosit sa puna nici unul din cele de mai sus e mai putin probabil sa aiba alte ingrediente foarte daunatoare. In afara de ingredientele nocive, uitati-va sa aiba cat mai multe ingrediente naturale (de obicei au denumirile in latina), iar acestea sa fie cat mai sus in lista de ingrediente (lista de ingrediente cuprinde ingredientele in ordinea cantitatii din produs).
Sfat: retineti bine denumirile ingredientelor nocive, pentru ca se pot foarte usor confunda cu ingrediente lipsite de risc (mi se intampla frecvent sa am clienti care vad "sodium" si nu mai citesc mai departe, ca e cah - ultima oara cand am patit asa era vorba de o amarata de sare din nuca de cocos, complet inofensiva). Cel mai bine verificati ingredientele pe Cosmetics Data Base, acolo gasiti informatii detaliate pentru orice ingredient.
Concluzie: o eticheta cu "natural" nu face produsul natural, cum nici eu daca imi atarn o pancarda cu "Angelina Jolie" de gat n-o sa ma transform brusc in ea. Ingredientele fac produsul sa fie natural. Invatati sa le cititi.

marți, 10 noiembrie 2009

Invitatie la povesti cu sapunuri

Sambata mergem la un eveniment inedit cu si despre sapunul natural, organizat de Fundatia Calea Victoriei la Verde Cafe. Mai sunt 3 participanti, fiecare cu alt gen de sapun, sapun de Provence, sapun din Israel, sapun manual romanesc, toate naturale si toate cu povestile lor. Si noi, evident, cu sapunurile grecesti din ulei de masline si cele romanesti handmade Lois. Iar povesti.. am o gramada.
Daca vi se pare interesant, ne gasiti sambata aceasta intre 11 si 14 (dar probabil si mai tarziu) aici. Intrarea este 15 lei si include un ceai, iar locurile sunt limitate.
Mini-expozitia va fi cu vanzare, noi vom avea ca de obicei oferte, si o sa luam cateva si din celelalte produse in traistuta.
Va astept cu drag!

duminică, 8 noiembrie 2009

This is sick


Am nevoie de pareri de mamici, pentru ca tocmai am vazut o emisiune care dupa parerea mea legitimeaza abuzul asupra copiilor. Se cheama Toddlers and tiaras, e pe Discovery Travel&Living, si e descrisa in programul lor asa:

"Un nou program captivant, care pătrunde în culisele concursurilor de frumuseţe pentru copii, prezentând mai mulţi tineri concurenţi, de diverse vârste, provenind din diverse medii.
În fiecare săptămână, programul vă invită să urmăriţi ce stil de viaţă solicitant trebuie să adopte aceste frumuseţi în miniatură.
Fiecare episod păşeşte pe urmele unui alt grup de concurenţi care se întrec pentru coroana multrâvnită.
O serie fascinantă, despre toate elementele tradiţionale ale concursurilor de frumuseţe pentru copii: mămici şi tătici "de scenă", extensii de păr, bronz aplicat cu spray-ul, machiaje şi prafuri sclipitoare. Seria include şi aspecte mai moderne ale acestor concursuri, de la fete care intră în scenă cu un machiaj mai discret şi un look mai natural, până la competiţii pentru copii la care pot să participe şi băieţi."




In traducere:
- fetite de 4 ani bronzate artificial, cu un kilogram de machiaj pe fata si peruci, dand din fund pe scena (asta-mi aduce aminte de o mica miss de-asta rapita si omorata de un pedofil prin America, acum cativa ani)
- baietei de 1 an antrenati precum cateii ore intregi pe zi sa faca tot felul de miscari mecanice
- o fetita de 4 ani care zice senina "mie nu-mi trebuie esarfa si coronita, eu vreau banii" si "show me the money! I want to see the money!"
- copii plangand disperati ca nu au castigat
- copii zguduiti sa execute ce trebuie
- mame convinse ca in felul asta le dezvolta personalitatea copiilor si ii ajuta sa aiba mai multa incredere in ei

Eu cred ca un copil e frumos in mod natural, facand chestii naturale pentru un copil. Nu am nimic impotriva concursurilor de orice fel, cata vreme poti sa il castigi prin niste calitati personale sau prin antrenament (fardul cu bidineaua si mesele de par nu intra la categoria asta). Ca sa nu mai vorbesc de cam cum se formeaza personalitatea unui copil tarat de mic pe la concursuri de frumusete, care nu stie decat ca in viata trebuie sa arati bine, cu orice pret.
Voi ce parere aveti?

vineri, 6 noiembrie 2009

La shopping. Produse naturale si bio pe de o parte, preturi mici pe de alta


Ieri, pe la ora 5.30 (PM, ca la 5 AM nu exist), o iau frumusel dinspre IMGB (livrare colet la o clienta foarte simpatica) catre firma. Merg 2 km, ma apropii de prima intersectie, si ma opresc. Ma opresc asa, vreo 5 minute. Dupa care pornesc, 10 metri, ma opresc din nou. Si ajung la concluzia ca este o forma avansata de masochism sa incerc sa ma intorc la firma, in Piata Muncii, asa cum intentionam, asa ca fac dreapta si o iau spre casa, am net si acolo, deci pot sa-mi fac treaba si cu picioarele pe masa, dupa o pranzo-cina copioasa (ca iar am uitat toata ziua sa mananc).

Drumul trecea pe langa Realul din Vitan, hai sa ma opresc sa mai iau una alta. M-am oprit peste vreo 30 de minute cat mi-a luat sa fac cei 2 km pana acolo, timp in care mi-am promis de vreo 50 de ori ca nu voi mai ajunge intre orele 5 si 7 seara pe strada decat sub forma de pieton.

Ajung la Real, prind probabil unul din ultimele 5 locuri de parcare disponibile, stau la coada la carucioare (pentru un om care isi face de obicei cumparaturile la 12 noaptea toate chestiile astea sunt un pic socante), ajung in magazin, ambuteiaj. Si aici?? Carucioare cu ulei, carucioare cu carne, carucioare impinse de calugari, pline cu Coca Cola, vin si Granini. Oi fi eu mai demodata, dar parca astea n-ar trebui sa faca parte din dieta unui calugar, in postul Craciunului. Ma rog, Coca Cola n-ar trebui sa faca parte din dieta nimanui, niciodata, dar fiecare hotaraste pe ficatul lui. Apropos de asta, stand la coada la facturi am vazut standul de tigari, am aflat si eu cu ocazia asta ca un pachet costa 8-9 lei. Un pachet/zi x 9 lei x 30 zile = fratilor, astia care fumeaza ori sunt bogati, ori sunt nebuni, cum Doamne iarta-ma sa dai aproape 3 milioane pe luna pe tigari? O funie (zdravana) costa 15 lei, si sapun dau eu gratis, ca vad ca a devenit tare costisitor sa te sinucizi in ziua de azi.

Terminand cu Realul, mi-aduc aminte ca a scris la un moment dat Mamica Bio despre tot felul de chestii interesante la DM (Drogerie Markt, un lant german de magazine de cosmetice, produse de ingrijire, casa, ceva alimente ambalate, care a aparut si la noi sub forma de cateva magazine imprastiate prin Bucuresti, Timisoara, Cluj, Arad, Galati, Constanta, Tg. Mures, Pitesti, Deva, Oradea, Braila si Resita - pentru detalii dati-mi un semn sa va spun exact unde e fiecare). Asa ca mi-am bagat nasul pe acolo.

Pe de o parte, are multe produse din categoriile de mai sus. Pe de alta parte magazinul e pe stilul varza, marfa e pusa haotic in raft, sunt amestecate produse de toate felurile, multe arata de parca au trecut printr-un tsunami, e un singur om care face pe casierul, consultantul de vanzari si femeie de serviciu. Pe de o parte, au produse naturale si bio. Pe de alta parte, sunt amestecate cu produse asa-zis "naturale" (Cosmetic Plant, marca romaneasca), cu produse de brand gen Colgate, cu produse marca proprie DM (Balea, un fel de Avono-Garniero-ceva). Daca nu cauti bio, n-ai nici o sansa sa le gasesti, mai ales ca sunt la acelasi (?!) pret cu celelalte.

Gama de cosmetice de care vorbesc e Alverde, marca proprie DM, o gama destul de dezvoltata, insa nu toate produsele din gama sunt bio. De fapt nici un produs nu e bio, ci certificat natural BDIH (adica nu are ingrediente nocive, insa ingredientele active trebuie sa fie naturale, nu obigatoriu provenite din culturi organice - o sa fac o paranteza aici, pentru producatorii care au ingrediente care nu pot fi certificate ca provenind din culturi organice, gen alge si alte produse marine, BDIH e singura optiune - aceasta neinsemnand ca BDIH nu e o certificare foarte buna, ci numai ca e certificare naturala, nu organica).

Revenind, gama Alverde este certificata in mare parte BDIH. Ce mi se pare fascinant este insa pretul, un sampon e 8 lei, un gel de dus 9 si o crema de fata 13 lei. Pe de o parte, la preturile astea nu gasesti nici macar un sampon ne-natural civilizat. Pe de alta parte, DM-ul este o mare retea de magazine care poate vinde o cantitate suficient de mare (as zice uriasa) cat sa aiba un cost de productie foarte mic. Pe de o parte, insa, ca un produs german sa ajunga la raft intr-o galerie comerciala din Romania la pret de 8 lei cu tot cu tva, trebuie sa aiba un cost de productie undeva la 1 leu (pentru cine va fi revoltat de acest calcul pot sa revin cu explicatii, acum nu are rost sa incarc 5 randuri de cifre). Orice cantitati industriale de ingrediente naturale ai cumpara, chiar la pret de nimic nu ai cum sa le cumperi, ca sunt totusi facute in natura, nu intr-o cisterna (nu mai pun la socoteala mana de lucru, utilitati, ambalaj, costul certificarii). Singurul lucru la care ma pot gandi este ca ingredientele naturale sunt in cantitate foarte mica (am tot sapat dupa cantitatea minima de ingrediente naturale la produsele certificate BDIH si am constatat ca de fapt nu exista o cantitate minima).

Nu mi-o luati in nume de rau, sunt foarte incantata ca exista produse naturale la preturi mici (mi-am si cumparat o crema de fata sa o testez). Textul de mai sus este un monolog de om de business care nu gaseste explicatia logica pentru cum reusesc sa le produca la asa un cost (nu de alta, dar in speranta ca Olivo va produce la un moment dat gama proprie de cosmetice bio, mi-ar fi de mare folos sa stiu si eu secretul).

Anyway, dupa cum spuneam, mi-am luat o crema de fata pentru ten mixt si gras, cu extract de perle (chiar n-am idee ce fac perlele pentru ten, dar asta era singura crema pentru tenul mixt). Crema a fost 13 lei (sunt in continuare socata). O sa revin cu impresii peste vreo saptamana, daca e si buna chiar o sa ma sochez de tot (avand in vedere ca in afara de crema Bioselect nu am avut niciodata vreo crema care sa mi se potriveasca - am incercat si gama Ismene tot de la Olivo dar nu are nici o legatura cu Bioselectul, cel putin nu pentru tenul meu).

Pe langa crema, i-am facut lui Matei stoc de scutece biodegradabile si fara clor Alana (de cand caut unele la pret rezonabil, astea sunt perfecte, 38 bucati costa 40 lei). La fel si servetele umede BabyLove, fara parfum, parafina, alcool si altele, 80 bucati la 7,5 lei. Daca sunt ok de acum inainte o sa folosim numai de-astea.

M-am dus intinsa, info tot de la Mamica Bio, dupa absorbantele Jessa, care ar fi din bumbac organic. Nu am gasit nici o informatie pe ele de acest gen, desi le-am intors pe toate partile, asa ca tura asta le-am sarit.

Au si ceva mancarica bio, am luat penne, 500 gr - 5 lei, rosii in conserva, 400 gr - 3,6 lei, si niste musli care nu sunt bio dar par buni, facuti in Macedonia, 375 gr - 6,1 lei. Mai aveau ulei de masline bio la juma' de litru, parca 22 lei, de rapita 10 lei si de floarea soarelui parca 7 lei. La mancarea de copii stateau mai prost, cereale numai de la Humana si nimic bio (noi folosim gama Milupa bio care are un pret foarte ok si sunt foarte bune).

Concluzia? ma mai duc.

marți, 3 noiembrie 2009

Nu am timp..


.. de scris pe blog, ceea ce ma enerveaza groaznic, nu de alta, dar chiar a devenit un hobby. Si in plus e un semn ca am ajuns sa muncesc prea mult. Nu ma plang, avand in vedere ca sunt complet workoholica (and I love it), dar chiar imi lipsesc cele cateva ore pe saptamana cand stau si scriu si ma relaxez (in ordinea asta). As putea sa recuperez acum, daca n-ar trebui sa sterg praful, sa fac ordine, sa ma joc cu copilul care tocmai incearca sa mi se urce in cap, sa raspund la vreo 20 de mailuri, sa fac comenzile pentru Grecia, sa fac ceva analize, si de planul de promovare, dezvoltare etc pe urmatoarele luni la care pritocesc de ceva vreme nici nu mai vorbesc.
Cred ca imi pun un pahar de vin si o iau in ordine, desi la cum arata lista iar ma prinde dimineata. Oricum Matei se trezeste pe la 3 si incepe sa joace fotbal, asa ca o sa am companie (poza e de exemplificare cum se petrece noaptea pe la noi).