marți, 15 septembrie 2009

Timisoara my love


De la o vreme primesc multe complimente cum ca as scrie frumos. Nu sunt de aceeasi parere, de fapt mi se pare ca scriu groaznic, eu nu as citi blogul asta. Frumos scrie Adrabell, de exemplu. Sau Bogdana. Sau o mare parte din autorii din lista mea de bloguri.
Imi dau cu atat mai mult seama ca nu stiu sa scriu acum cand ma holbez de juma' de zi la laptop incercand sa scriu despre excursia la Timisoara. N-am reusit niciodata sa exprim prea bine efectul pe care il are orasul asta asupra mea.
Cand am terminat liceul am sters-o de acasa si m-am dus la facultate aici; a fost prima data cand mi-am castigat pe bune libertatea. De atunci tot mai castig bucati din ea, sub diferite forme, cu diferite costuri. Libertatea costa, uneori doare, uneori te lasa sa mori de foame, dar intotdeauna sta langa tine si in tine pana rezolvi cu toate astea.
De-asta Timisoara inseamna podul pe care m-am uitat o ora la Bega dupa ce am aflat ca am intrat la facultate, against all odds; tocanita de cartofi la resou si painea cu magiun; plasuta din gara cand nu stii unde te duci dar stii ca ai ajuns; prietenii buni buni care au facut alegeri grele de dragul tau si care te asteapta intotdeauna cu o vorba buna.
Si atunci de ce m-am intors in Bucuresti? nu m-am intors. Bucurestiul e o halta unde schimb trenul. Nu stiu care e urmatoarea destinatie, dar un lucru stiu sigur: la Timisoara o sa ma intorc intotdeauna.

Si ca tot vorbim de intors, ma intorc maine sa va povestesc cum a fost la targ, azi sunt intr-o stare de spirit prea putin concreta. Si cred c-o sa-mi pun un pahar de vin.

A, si weekendul acesta suntem la Targ pentru viata sanatoasa la Sala Dalles (n-aveam cum sa fiu intr-o dispozitie chiar atat de putin concreta, totusi).

3 comentarii:

  1. sounds groovy. cred ca ardealul does that. punct :)

    RăspundețiȘtergere
  2. N-am fost niciodata in Timisoara, dar cat am vazut din Ardeal si Banat mi-a placut!
    Cat despre primul paragraf, eu stiu ca te citesc si vad ca te citesc si altii, o explicatie trebuie sa fie, nu?:) Ah, si sa stii ca la fel gandesc si eu, de ce oare s-or mai obosi unii oameni sa-mi deschida blogul, cand altii scriu atat de bine (am si exemple, desigur)

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga mea, m-a impresionat pana la lacrimi ce-ai scris aici... initial m-a oprit poza, pentru ca in Piata Unirii m-am intalnit prima data cu Timisoara, de care m-am indragostit iremediabil! Tocmai intrasem la liceu si mi-am promis ca "voi face facultatea aici". Cunosc si foamea si resoul si cartofii si nemarginita iubire pentru Timisoara. Acum sunt din nou "acasa", dar cum spui si tu e doar o halta. Casa mea a ramas acolo si acolo ma voi intoarce intotdeauna. Timisoara e sufletul meu.

    RăspundețiȘtergere