marți, 11 august 2009

O carte de 700 de pagini intr-o rasuflare

Io-s din categoria aia care se duce in Vama Veche si isi cumpara carti. Nu, nu in loc de bere, berea e la locul ei (de fapt nu beau bere, numa' vin). Intamplator, in Vama e o librarie buna. De fapt nu intamplator, oamenii vand in functie de cerere, si se pare ca aceasta e de cea mai buna calitate. Asa ca mi-am luat cartea de langa, cu gandul ca o citesc cam in 2-3 luni (700 de pagini ori maxim 10 pagini seara inainte de culcare, calculati si voi).

Dar cum la Campulung am o lavita pe care am dat gata de-a lungul timpului stive intregi de carti, incepand cu Demonii lui Dostoievski citita la 12 ani si inca neegalata de vreo alta carte (oi fi fost si eu mai impresionabila atunci, nu stiu), am ras Razboiul sfarsitului lumii in 2 zile. Si nu cred ca lavita a fost cea care m-a facut sa fac legatura intre ea si Dostoievski de care ziceam mai devreme.

Nu stiu cum sa descriu cartea asta, altfel decat ca un amestec genial intre parabola si realitate, bine si rau, actiune si dragoste, istorie si fictiune, adica de toate facute nu ghiveci ci opera de arta. Cartea nu are personaje negative sau pozitive, ci personaje reale, umane, palpabile, toti sunt oameni cu bune si rele, taranca sau colonel, predicator sau talhar. Adevarul e ca urasc comentariile literare, asa ca o sa ma opresc aici.
De fapt asta mi-a placut cel mai mult la Llosa, personajele sunt umane, nu pozitive sau negative.

A, si ca sa va spun despre ce e vorba: un predicator care se credea (o fi fost, nu stiu, nu ma bag) trimisul lui Dumnezeu umbla prin preeria Braziliei si aduna adepti de toate soiurile, in general toti oamenii fara alta sansa in viata (handicapati, damnati, talhari, preoti pacatosi, oameni saraci sau saraciti de seceta), care erau inspaimantator de multi. Toata gasca asta se stabileste pe terenul unui baron local si intemeiaza o asezare care se conduce dupa reguli proprii. Evident ca republicii nu-i convine si trimite armata peste ei. Ce se intampla dup-aia, va las pe voi sa aflati.

Dupa ce am terminat cartea asta am simtit nevoia de lucruri mai putin serioase, asa ca am jumulit in ritm de una pe zi urmatoarele: San Antonio, ceva cu "cautati prindeti si aduceti whiskey" (daca nu il stiti pe aiuritul asta merita sa va familiarizati cu el, e un scriitor francez de carti politisto-umoristice, lectura easy de tavalit pe jos de ras), vreo 3 Agatha Christie si o re-re-re-lecturare a Fulger in plina vara de P.G. Wodehouse, un scriitor englez cu un umor cat se poate de britanic.

Postarea de fata e de fapt raspunsul la intrebarea Siderisei despre ce carti era vorba in postarea de vacanta.

6 comentarii:

  1. Me love Mario Vargas Llosa. Mi-a placut foarte tare "Ratacirile fetei nesabuite". MD

    RăspundețiȘtergere
  2. oli, am citit si eu in sfarsit o carte dupa vreo sase luni de zile... vai de steaua mea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cat de tare !!! Am o ditamai colectia San Antonio, le devoram in liceu. Uite ca mai tin minte si acum de Berurier si Pinuche..parca asa ii chema :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Incep sa sesizez o asemanare intre gagicele care se ocupa de bio, o fi vreo coincidenta? :)

    RăspundețiȘtergere
  5. hihihihi ..... nu prea cred ca e coincidenta.... roackerii tot roackeri raman, chiar daca acum sunt corporatisti si mananca prosciutto con melone :))))))))))))))

    RăspundețiȘtergere