sâmbătă, 11 iulie 2009

Slingul, sau cum sa mergi cu copilul in brate fara sa te doara spatele


Vroiam demult sa scriu despre Diana si slinguri, acum insa am o motivatie suplimentara, pentru ca tocmai am gasit un articol pe Hotnews despre ea.

Dupa cum spuneam, Diana face slinguri. Slingurile sunt din aceeasi categorie cu cosmeticele organice, toata lumea reactioneaza in acelasi fel "Ce sunt alea?".

O sa va dau definitia mea de proaspata utilizatoare, care pana acum cateva luni ar fi reactionat la fel: slingul este o esarfa, fixa sau adaptabila (cu inel), elastica sau nu, in care iti porti copilul. Slingul este folosit de sute de ani prin diverse regiuni ale lumii si are o gramada de avantaje: distribuie greutatea copilului pe tot spatele si umar, lucru care cel putin pentru coloana mea distrusa este o binecuvantare (din pacate am descoperit-o pe Diana, de fapt ea pe mine, de-abia cand Matei avea aproape 1 an si nu mai era nevoie sa-l mai tin in brate prea mult, pentru ca daca as fi avut un sling de la inceput, mai ales in perioada colicilor, acum n-as avea o coloana in forma de serpisor). Alt avantaj: este usor de luat oriunde, inlocuind cu succes caruciorul, mai ales la varsta cand copilul deja merge cat de cat, insa e prea mic si oboseste repede (cine e mamica stie ce dragut e sa tii cu o mana copilul care nu se tine prea bine pe picioare si sa impingi caruciorul cu cealalta). Sau daca nu ai masina si trebuie sa folosesti metroul sau un alt mijloc de transport unde e cvasi-imposibil sa iei un carucior. Sau la cumparaturi.

Eu il tin tot timpul in geanta lui Matei, de fapt am dezvoltat dependenta, pentru ca ma salveaza in tot felul de situatii (spatele meu fiind deja la faza in care dupa mai putin un minut de tinut copilul ma simt de parca am o piatra de moara pe spate).

Si un alt avantaj foarte important: tii copilul aproape de tine, ceea ce il ajuta sa se dezvolte echilibrat. Apropierea de mama este cel mai important lucru din copilaria unui pui de om. Eu sunt foarte fericita ca am reusit sa incep o afacere pentru care pot lucra de acasa si imi pot creste copilul in acelasi timp, cred ca suntem amandoi la fel de norocosi ca suntem unul langa altul in primii lui ani de viata.

Si alte mici avantaje: e un accesoriu vestimentar foarte fain, exista o gramada de culori si modele care se pot asorta la garderoba. Si e original, din ce am observat lumea se uita admirativ la combinatia mamica+bebe+sling.

Motivul pentru care am scris despre slinguri mai devreme decat imi propusesem este ca Diana si slingurile ei sunt finalisti in concursul Hotnews pentru sustinerea afacerilor romanesti. Daca vi se pare o idee buna, puteti intra aici ca sa o sustineti.

Un comentariu:

  1. Sa mai spunem cititorilor doritori sa o sustina pe Diana ca intai trebuie sa intre pe hotnews.ro (simplu) si sa isi creeze cont, abia apoi putand sa intre pe linkul dat de tine si sa voteze efectiv.

    Personal, ii tin pumnii, mi se pare grozav ce face.

    RăspundețiȘtergere