sâmbătă, 25 iulie 2009

Alunitele si cancerul de piele

Eu de felul meu sunt foarte alba - caracteristica luata de la tata, partial rus de origine, impreuna cu chestiile adiacente - alunite si par blond-cenusiu, ca tocmai ochii albastri i-am sarit, doar nu era sa iau tocmai ce era mai bun. Am luat numai miopia, cosmarul vietii mele de care din fericire am scapat acum 2 ani (despre asta povestesc alta data).

Deci am alunite, in mare cateva sute (numai pe antebratul drept am numarat 40). Majoritatea sunt ca niste pistrui, dar am cel putin 20 reliefate. Piele alba + multe alunite, dintre care una congenitala de 2 cm diametru = sanse mari de cancer de piele. Si cum in ultima vreme sunt atentionari peste atentionari de radiatii, iar numarul cancerelor de piele a ajuns la un numar exagerat de mare, am inceput sa iau si eu in serios problema. Mai ales ca dupa excursia in Grecia una din alunite s-a inchis la culoare si a capatat un aspect dubios.

Asa ca am aterizat cu inima cat un purice la dermatolog, care din fericire mi-a dat vesti bune, alunita respectiva este de fapt un dermatofibrom (tumora benigna) care s-a bronzat si care nu prezinta risc de malignizare. Mi-a recomandat insa sa-mi scot nevul congenital, ceea ce intentionam si eu, pentru ca e mare si intr-o zona expusa traumatismelor. Acestia sunt de altfel 3 dintre factorii care pot duce la o tumora maligna: nev congenital (din nastere, acestia au un grad de risc mai mare decat cei aparuti in timpul vietii), marime (diametru) peste 6 mm si supunerea la traumatisme.
Operatia a decurs foarte bine si simplu, inca ma mai doare dar cicatricea arata foarte bine. Si sunt mult mai linistita acum ca am scapat de ea.

Ca tot vorbim despre alunite, alti factori care pot duce la aparitia cancerului de piele sunt:
- expunerea la soare la ore de varf (10-16), la altitudini inalte si la solar
- expunerea la soare fara protectie minim SPF 15 (pentru persoanele cu piele alba sau/si multe alunite peste SPF 20)
- scaderea imunitatii
- istoric de cancer de piele in familie
- istoric de arsuri solare, in special in copilarie

Exista 3 tipuri de cancer de piele, primele doua fiind tratabile cu rata mare de succes: carcinom bazocelular, carcinom scuamos si melanom. De fapt 95% din cazurile de piele descoperite la timp sunt tratate cu succes.

Ce putem sa facem pentru a preveni cancerul de piele:
- sa evitam expunerea la soare la ore de varf si sa excludem solarul
- sa folosim o crema de protectie solara inainte de expunerea la soare si dupa ce iesim din apa; crema sa aiba SPF cel putin 15 si de preferat sa nu aiba ingrediente cancerigene ca parabenii ca sa nu dam din lac in put
- sa nu folosim produse pentru accelerarea bronzului, care maresc efectul razelor solare
- sa purtam haine care ne pot proteja atunci cand ne expunem la soare in viata de zi cu zi (palarie, haine cu maneci lungi daca soarele este prea puternic - arabii nu se infofolesc degeaba asa, oricum la peste 40 de grade un cerceaf alb si larg tine mai racoare decat o bluzita stramta)
- daca avem alunite sa le monitorizam aspectul, orice modificare a marimii, culorii sau zonei din jurul unei alunite trebuie verificata de un medic
- daca avem pielea alba si cu multe alunite sa facem periodic un control la dermatolog
- daca apar leziuni pe piele, chiar daca acolo nu a fost nici o alunita, sa mergem la doctor
- preferabil sa eliminam alunitele situate in zone unde pot fi traumatizate si alunitele de dimensiuni mai mari de 6 mm
- sa ne facem anual analizele de sange (asta cu analizele anuale mi se pare o chestie atat de la mintea cocosului ca ma tot mir cum majoritatea oamenilor culti si inteligenti pe care ii cunosc nu ajung la analize decat daca se simt foarte rau - sotul meu fiind inclus in aceasta lista).

Si, ca sa subliniez din nou ca nu e de gluma, cancerul de piele este cea mai raspandita forma de cancer la persoanele intre 20 si 39 ani, iar 85% din cazuri sunt cauzate de expunerea la soare. Si nu toti au pielea alba si alunite, si cei cu pielea inchisa care nu se ard la soare pot face melanom, prin expunerea la raze UVA care patrund in piele mai adanc decat cele UVB.
Nici soarele nu mai e ce a fost, se estimeaza ca se produce o crestere cu 1% a incidentei melanomului cu fiecare procent de subtiere a stratului de ozon.

Recunosc ca uneori mi-e ciuda ca sunt alba si ca m-am nascut cu pielea asta in secolul gresit, pana acum 50 de ani as fi facut furori. Dar, desi intr-o saptamana de stat la soare ma bronzez binisor, nu sunt dispusa sa imi asum riscurile. Nu de alta, dar am in plan sa scriu pe blogul asta inca vreo 60 de ani.

11 comentarii:

  1. Sper sa ne citim si peste 60 de ani, tot aici. Ar fi ceva, nu? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca se gaseste o metoda telepatica de scris, ca eu nu stiu daca mai nimeresc tastele
    la 90 de ani.. tu macar esti mai tinerica, maica :))

    RăspundețiȘtergere
  3. sigur se inventeaza ceva incat sa scriem cu puterea gandului ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pe mine inca ma mira ca desi lumea este informata si avertizata constant asupra pericolelor expunerii la soare intre 10-16, sunt destui care merg la plaja exact in intervalul asta. Si ce e mai rau e ca tarasc si copilasii dupa ei. Am vazut copii de 3-4 ani arsi de soare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Bravo pentru atitudinea corecta, sint multe persoane care neglijeaza sanatatea pina deja e prea tirziu..

    RăspundețiȘtergere
  6. Care ar fi cremele solare care sa nu contina parabeni? Eu am inteles ca nu exista creme de soare bio, pentru ca au toate ingrediente chimice nesanatoase... Si eu ma confrunt cu aceeasi problema, pentru ca nu stiu ce produs sa aleg.
    Multumesc mult de tot anticipat pentru raspuns!

    RăspundețiȘtergere
  7. Monica, sigur ca exista creme de protectie solara bio, si acelea sigur nu au nici parabeni, nici parfum si nici parafina. Insa ingredientul activ care face protectia solara eficienta de obicei e ori oxid de titan ori de zinc, care au un grad de risc mediu, insa sunt acceptate in produsele bio pentru ca sunt cele mai eficiente in blocarea razelor UV. Aparent nu exista produse din plante care sa poata face acest lucru, si pana la urma acesta e scopul cremelor de protectie solara.
    Ca marca, din ce se gaseste la noi, Lavera are produse de protectie solara ok, la fel si Aubrey Organics.

    RăspundețiȘtergere
  8. Olivia, poti sa-mi recomanzi un medic dermatolog bun? As vrea sa-mi "inspectez" si eu cateva alunite mai dubioase. Thanks!

    RăspundețiȘtergere
  9. Pot sa ti-l recomand pe al meu, omu' e doctor in medicina si specializat pe dermatoscopie, mama merge la el de multi ani si suntem amandoua foarte multumite (si mama e cam greu de multumit in general :)
    Il cheama Paul Ilarian Ionescu si are cabinet privat la Policlinica Vitan, tel. 0723596328. Consultatia e 70 lei.

    RăspundețiȘtergere
  10. Olivia, poti te rog sa-mi spui ce metode foloseste d-ul doctor Ionescu pentru eliminarea alunitelor si care este pretul lor? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  11. Catalina, pentru alunita mea s-a folosit metoda operatiei cu radiocauter, pentru ca era foarte mare. Pentru operatii mai mici presupun ca laser, dar cel mai bine il intrebi pe el.

    RăspundețiȘtergere