duminică, 21 noiembrie 2010

Cele mai periculoase E-uri, dar si cele mai bune

Aproape toate alimente pe care le consumam in ziua de azi contin E-uri, mai precis 315 aditivi alimentari, din care numai 20 sunt siguri. Si desi ar trebui sa ne ferim sa consumam asa ceva, exista cateva E-uri sanatoase pe care ar trebui sa le cunoastem. Evident, insa, ca le vom intalni mai rar decat pe celelalte pentru ca, la fel ca tot ce e natural, sunt mai scumpe.

Inainte de a face o prezentare a catorva E-uri, va recomand site-ul Food Info, realizat de Universitatea Dunarea de Jos din Galati si Universitatea Wageningen din Olanda. Acolo gasiti toate E-urile posibile, cu detalii.

Colorantii chimici sunt cele mai periculoase E-uri care se gasesc in produsele alimentare, avand rolul de a "imbunatati" aspectul acestora, spune profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.

Coloranti chimici periculosi:

E 102 (tartrazina) este un colorant galben, care imita culoarea naturala a galbenusului de ou si a portocalelor. De aceea, se gaseste in foarte multe alimente, bauturi alcoolice si non-alcoolice, precum nectarul de culoare galbena, sucuri cu aroma de portocala, este foarte raspandit in lichioruri, fructe si legume confiate, produse de cofetarie, croissant, inghetata, glazuri, creme, biscuiti de culoare galbena, branza topita, produse lactate aromate, icre de peste, supe instant, snackuri pe baza de cereale sau amidon, dar si in numeroase sosuri si maioneze. Cu alte cuvinte, in mai toate produsele pe care le consumam. Provoaca la copii astm, rinite, urticarie. Cea mai grava afectiune cu care ne putem pricopsi din cauza acestor produse este sindromul de hiperactivitate (ADHD) care se manifesta prin crize profunde de agitatie.

E 104 (Galben de chinolina) este "fratele" tartrazinei, tot un colorant galben, extrem de periculos. Se gaseste in sucuri, croissant, produse de cofetarie. Poate provoca alergii, astm, dermatite si sindromul care produce agitatie, denumit ADHD.

E 110 (Galben de portocaliu) se gaseste in foarte multe sucuri, care au aceasta culoare, dulciuri, guma de mestecat. Poate provoca alergii, congestie nazala, astm si disfunctii ale perceptiei gustului.

E 122 (azorubina) este un colorant rosu, raspandit in dulciuri, creme si bauturi de toate felurile. Colorantii rosii se gasesc in foarte multe preparate din carne. Pot provoca numeroase forme de cancer.

E 131 si E 133 (albastru patent V, albastru briliant) sunt coloranti de nuanta albastra, care se gasesc in diferite bomboane, sucuri si, cel mai mult, in guma de mestecat. Produce afectiuni ale cavitatii bucale si are actiune cancerigena puternica.

E 150 B,C,D (carameluri) este prezent in mai toate dulciurile, bere neagra, dar si in whisky.

E 151 (negru briliant) se gaseste in ciocolata neagra. Este un colorant care, in timp, poate produce cancer.

E-uri in care putem avea incredere:

E 160d - licopenul este un colorant rosu-galben, un caroten natural obtinut din tomate. „Acesta este unul dintre aditivii considerati siguri si el poate reduce riscul de aparitie al cancerului”, sustine prof. Mencinicopschi.

E 162 - „rosu de sfecla”, acesta este tot un colorant natural, care se extrage - asa cum ii spune si numele - din sfecla rosie. Substanta se gaseste in produse precum sucuri, lichioruri, prajituri, bomboane si produse de cofetarie, snacksuri. Este considerat sigur, insa trebuie administrat cu restricţie la copiii mici si la prescolari.

E 163 este un alt aditiv alimentar considerat sigur.

Din această grupa de pigmenti vegetali fac parte colorantii de la roz pana la albastru inchis sau violet, in functie de fructele sau legumele din care se extrage substanta. „Desi unii aditivi buni sunt extrasi din surse naturale, precum cel mentionat, cel mai bine ar fi ca substantele respective sa le luam direct din produsul din care sunt extrase, si nu din alimentele care le contin”, subliniaza prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Vitamine ascunse sub numele de E-uri

E 300 - este de fapt cunoscuta vitamina C sau acidul ascorbic. Acest aditiv potenteaza si mentine culoarea rosie a carnii conservate si, de asemenea, impiedica oxidarea alimentelor, mentinand gustul si culoarea acestora.

E 306 - este vitamina E, un aditiv considerat inofensiv pentru organism. Ouale, laptele, carnea, uleiul vegetal sunt cateva dintre sursele naturale foarte bogate in vitamina E.

E 101 (i) - Vitamina B2, riboflavina, este un alt colorant natural galben, obtinut din drojdii, germeni de grau, ficat si ouă. Vitamina are un rol important in metabolismul glucidelor, grasimilor si proteinelor, care „repara” tesuturile organismului. E 101 (i) se intalneste in alimente colorate in galben.

Printre E-urile considerate inofensive, se mai numara E 160, E 161, E 100, E 140, E 322.

E 160a (ii) - Beta-carotenul, cel care ii confera morcovului culoarea portocalie. Aditivul este un colorant natural, galben-portocaliu, care se transforma in vitamina A. Substanta se gaseste si in ficat.

E 160b este un colorant portocaliu natural, extras dintr-un fruct exotic. Aditivul poate fi prezent in produse colorate, dulciuri sau produse de patiserie-cofetarie, dar si bauturi alcoolice. Specialistii atrag atenţia ca acest E se poate obtine si din organisme modificate genetic.

E 160c este tot un aditiv considerat inofensiv. Acesta este un colorant natural portocaliu-rosu, obtinut din ardei rosu.

E 161b - luteina, un colorant natural galben, obtinut din fructe sau legume, poate ajuta la prevenirea cataractei.

E 100 – curcumina, colorant galben natural, inofensiv. Atunci cand este prezent in produse sub forma naturala, aditivul este un hepatoprotector, favorizeaza secreţia biliara si joaca un rol benefic asupra glicemiei diabeticilor. In plus, E 100 poate avea si un efect anticancerigen, susţin specialistii. Acest colorant „bun” constituie componenta principala a condimentului curry. E 100 se poate intalni in alimente de culoare galbena, precum margarina, gemuri, jeleuri, carnati, pateuri, supe, fulgi de cartofi.

E 140 (i) - clorofila. Este extras din plante comestibile si are un efect dezinfectant, putand combate si halena. Substanta poate fi intalnita in produse precum pasta de dinti, apa de gura, dulciurile colorate.

E 322 - lecitina, se gaseste in ciocolata.

O parte din informatiile pentru acest articol au fost preluate din Romania Libera, editia online din data de 12.01.2009, si Gandul, editia din 4.05.2009.

6 comentarii:

  1. In ziua de astazi este chiar dificil sa mananci sanatos, oricat ai vrea. Sunt o serie de factori care te fac sa mananci nesanatos:lipsa timpului pentru gatit fiind cu cel mai mare impact. Asa, multi prefera mancarurile semipreparate sau fast-food-urile.

    P.S.
    V-ar interesa un schimb de linkuri cu http://uzinadeganduri.ro?

    RăspundețiȘtergere
  2. Mancarea cea mai sanatoasa e de fapt cea mai putin gatita :) Eu mananc destul de sanatos in conditile in care nu gatesc decat foarte rar. Impedimentul e mai degraba in capul nostru.

    Fara suparare, nu fac schimb de linkuri. In blogroll sunt site-uri pe care chiar le urmaresc si care in majoritate au legatura cu viata sanatoasa.

    RăspundețiȘtergere
  3. O cale si mai sigura sa eviti E-urile este sa mananci cat mai raw, adica alimente din bucataria raw-vegan. Mancare cruda, organica, tratata termic la maximum 46 de grade celsius, consumata cat mai proaspat...

    RăspundețiȘtergere
  4. De acord, dar ca sa mananci raw iti trebuie timp, sau cel putin sa te gandesti dinainte ce ai vrea sa mananci a doua zi, si ca sa ii dau dreptate comentariului anterior problema e mancatul pe fuga (eu sunt oricum in situatia asta). E adevarat ca poti incerca macar o zi raw in weekend, si in rest sa cumperi alimente cat mai putin "complexe", adica cu cat mai putine ingrediente.
    De fapt subiectul ar mai merita o postare :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Olivia,mai pus pe ganduri cu E162,rosu de sfecla.Oare acelasi lucru face si sucul de sfecla dat la copii mici?Citeam eu pe undeva ca trebuie lasat 3 ore la frigider,dar eu intotdeauna l-am consumat cand l-am facut.Eu ii dau la Ioana suc de morcov,mar si sfecla cam 100-130 ml si completez cu apa pana la 160-180 pe zi.Nu m-a atentionat nimeni ca nu ar fi bun,doar se mirau ca mi-l bea din cauza gustului,pana si medicul ei.Ea mananca si ceea ce ramane de la suc,adica pulpa.

    RăspundețiȘtergere
  6. eu am cumparat un produs care are 3 e-uri periculoase sanatatii
    adica e330 e133 e160 si am gasit aceste e-uri in niste acadele pe care le mananca chiar si copii mici adica in acadele

    RăspundețiȘtergere